Președintele suspendat Traian Băsescu a anunțat că președintele interimar Crin Antonescu a mințit atunci când a susținut că doar consilierul prezidențial Iulian Fota s-a opus în CSAT demiterii șefului STS, generalul Opriș.
Întrebat dacă Antonescu a încălcat legea secretului de stat, anunțând cum a votat Fota, Băsescu a spus pentru ziare.com: „Mi-e greu să fac o asemenea apreciere. Ce pot să vă spun însă cu certitudine este că a minţit, în CSAT au fost cinci oameni care nu au fost de acord cu demiterea generalului Opriş.„
Traian Băsescu declarase vineri, la Digi 24, că miza schimbării şefului STS, Marcel Opriş, ar fi legată de fraudarea referendumului din 29 iulie prin faptul că prin STS se transmit datele la Biroul Electoral Central.
„Transmiterea datelor la BEC se face de către STS, o structură garantată a statului şi aveau nevoie ca să mai adauge două milioane, trei milioane de voturi în transmisie, că altă explicaţie nu am, de asta vroiau să-l schimbe pe directorul STS„, a declarat Băsescu.