Traian Băsescu: „Nu putem spera curând la o revenire a leului, ne trebuie stabilitate”

Traian Băsescu: „Nu putem spera curând la o revenire a leului, ne trebuie stabilitate”

Invitat luni în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, președintele suspendat Traian Băsescu a declarat că nu putem spera într-o revenire a leului, întrucât actualul Guvern „nu s-a ocupat de nimic”.

„Nu nu putem spera într-o revenire a leului, nu curând, ne trebuie stabilitate. De când au venit, de două luni, mai erau de îndeplinit niște condiții ca să continue finanțările pe toate programele. Nu s-au ocupat de nimic, anul acesta riscăm dezangajarea a circa 1 miliard de euro din cota care revenea României. Singurul minister care va avea zero dezangajare este ministerul doamnei Udrea, care și-a făcut treaba. La celelalte ministere vom avea dezangajări de circa 300 de milioane. Sunt bani care trebuiau să vină de la UE și pe care trebuia să îi folosim până la sfârșitul anului”, a spus Băsescu.

„Din păcate Guvernul ăsta nu mai poate continua discuțiile pentru că nu se mai uită nimeni la ei”, a mai spus Băsescu.

Moneda naţională s-a depreciat treptat în faţa monedei euro şi a dolarului american, încă din 30 aprilie, când BNR a afişat primul curs de după răsturnarea Guvernului Ungureanu prin moţiune de cenzură.  

Votul moţiunii de cenzură a avut loc vineri, 27 aprilie 2012, cursul de atunci fiind de 4,3747 lei/euro. Luni, 30 aprilie, moneda naţională a fost cotată la 4,3970 lei/euro. Următorul curs al BNR, de 4,4168 lei/euro a fost afişat miercuri, 2 mai. De atunci, moneda naţională nu a mai înregistrat valori de sub 4,40 lei/euro. 

Cursul leu/euro a depăşit pentru prima dată pragul psihologic de 4,50 vineri, 6 iulie, în ziua în care Parlamentul a votat suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Moneda naţională şi-a continuat deprecierea pe parcursul acestei luni,depăşind astfel pragul de 4,60 lei/euro, luni, 23 iulie, cu o săptămână înainte de referendumul privind suspendarea preşedintelui. 

Băsescu: Nu putem spera într-o revenire a leului

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:30 - Temeri la BNR în contextul alegerilor. Investitorii încep să plece din România, iar problema „s-ar putea accentua” după alegerile parlamentare
17:26 - Încă un bebeluș a murit la spital, în Cluj. Cadrele medicale nu își explică ce s-a întâmplat
17:19 - Ștefan Mandachi, unul dintre cei mai cunoscuți suținători ai lui Călin Georgescu, regretă că l-a promovat și votat pe Călin Georgescu: „Recunosc, am greșit”
17:18 - Băsescu, despre programul prezidenţial al lui Georgescu: “El știind că este un fake, neaplicabil pentru o țară a UE sau NATO, a preferat să-l țină ascuns și să-i păcălească pe țărani” (VIDEO)
17:13 - Călin Georgescu: Nu am spus niciodată că vreau să scot România din NATO și UE, ci că vreau să negociez și să pun interesul național pe primul loc / Declarația amiralului Rob Bauer, o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre (VIDEO)
17:12 - Traian Băsescu: „Nu cred în promisiunea lui Bolojan” / „Dacă nu te dezici nici în ceasul al doisprezecelea de PSD cum să te cred eu că ai fi partid de dreapta” (VIDEO)
17:04 - Newsweek: Cum verifici dacă pensia îți va crește sau nu la indexare? Care pensionar va lua 13.000 lei în plus?
16:56 - Italia și România sunt împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
16:49 - Traian Băsescu: Elena Lasconi a fost singurul politician de la vârful partidelor care n-a fost măturat de electorat duminică / Călin Georgescu mi-a fost propus premier în 2010 și l-am refuzat (VIDEO)
16:40 - Rusia se pregătește să riposteze, după ce Ucraina a atacat cu rachete fabricate în SUA de două ori în ultimele trei zile. Șeful NATO vrea implicare mai mare în războiul din Ucraina