CORONAVRUS | MAE: Încă trei cetățeni români, testați pozitiv în Grecia

CORONAVRUS | MAE: Încă trei cetățeni români, testați pozitiv în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe a declarat că trei cetățeni români, respectiv doi aflați în Insula Creta și unul în insula Santorini, și care au fost confirmați pozitiv, vineri, 17 iulie, pentru infecția cu noul coronavirus în urma testului efectuat la intrarea pe teritoriul Republicii Elene.

Potrivit unui comunicat al instituției, cei doi români care au plecat în Creta au fost transferați în unitatea hotelieră în care își vor efectua carantina, împreună cu membrii de familie, tot cetățeni români.

Condiții de intrare în Grecia, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2

MAE a reamintit că, începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetățenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas și testul molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.

”Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective”, menționează Ministerul de Externe.

Instituția a făcut precizări și cu privire la situația din punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, menționând că, potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții Ambasadei României la Sofia și Consulatului General al României la Salonic, aflați la fața locului, coloana de autovehicule aflată în așteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde, la acest moment, pe o lungime de 1,5 km, timpul de așteptare fiind de aproximativ 1 oră. Accesul autoturismelor se realizează pe două benzi.

”Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas și continuă dialogul cu autoritățile elene pentru identificarea de soluții necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirii unor noi aglomerații în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs”, se precizează în documentul citat.

15 turiști români, testați pozitiv în Grecia

Bilanțul total al turiștilor români care au fpst depistați cu noul coronavirus ajunge la 15.

Reamintim că, Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri, că patru turiști români au fost depistați pozitiv cu coronavirus, trei în insula Thassos și unul în Lefkada.

MAE le recomandă tuturor să respecte dispozițiile autorităților grecești, incluaiv cele privind carantina, altfel riscă să propage infecția iar, la revenirea acasă, riscă să pună în pericol și sănătatea celor dragi.

Cât despre românii infectați cu SARS-CoV-2 care refuză carantina pe teritoriul Greciei, dorind să revină în România pe cale rutieră, Ministerul de Externe le atrage atenția că „în conformitate cu legislația bulgară, persoanele confirmate cu COVID-19 urmează a fi plasate în carantină, din dispoziția autorităților sanitare. Autoritățile bulgare pot lua, de asemenea, decizia de a nu permite accesul pe teritoriul Bulgariei”.

„MAE reamintește că cetățenii care intră în Republica Bulgaria, inclusiv în scopul tranzitului, sunt obligați să completeze o declarație prin care atestă că nu au simptome specifice infecției cu COVID-19 și că nu au intrat în contact cu persoane care au fost diagnosticate ca infectate cu virusul SARS-CoV2 în ultimele 14 zile și nici nu sunt plasați în carantină”, mai transmite MAE, printr-un comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`