Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat, vineri, calendarul pregătirii alegerilor locale din 27 septembrie. Astfel, începând din data de 20 iulie, partidele, alianțele, candidații independenți și organizațiile de cetățeni din rândul minorităților naționale pot începe să strângă semnături pentru sprijinirea candidaturilor la funcțiile de primari, membri ai consiliilor locale și județene sau președinți de consilii județene, se arată într-un comunicat de presă al AEP, citat de Agerpres.
Totodată, potrivit calendarului stabilit de AEP, în intervalul 7 – 11 august va avea loc înregistrarea alianțelor electorale, iar în perioada 7 – 18 august se vor depune candidaturile.
În ultima zi a lunii iulie vor fi desemnați judecătorii din Biroul Electoral Central, urmând ca pe 2 august să fie stabilită restul componenței BEC – președintele și vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, reprezentanții fiecărui partid politic care are cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi în Parlamentul României sau care a fost reprezentat în Legislativ după ultimul scrutin și un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.
Pe 28 august va începe campania electorală pentru alegerile locale, aceasta urmând a se încheia pe data de 26 septembrie, la ora 7.00.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind stabilirea datei de 27 septembrie ca fiind cea la care vor avea loc alegerilor locale din acest an. Scrutinul trebuia să se desfășoare la începutul verii, însă a fost amânat din cauza epidemiei de coronavirus.
De altfel, deși amânate pentru toamnă, alegerile locale se vor desfășura în condiții speciale pentru a limita răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.
Președintele Klaus Iohannis spunea, la începutul luniii iulie, că în acest context trebuie regândit modul de desfășurare a campaniei electorale pentru că nu se poate vorbi despre o campanie tipică, în care să fie organizat mitinguri electorale de amploare și întâlniri cu alegătorii.
„Alegerile locale în septembrie se pot organiza. Dacă respectăm aceste reguli simple, purtarea măștii, distanțarea. Nu evenimentul în sine e problema, ci campania. Nu pot să-mi imaginez să facem mari adunări electorale. Este o provocare și pentru politicieni. Procesul de votare în sine se poate organiza, dacă se respectă toate normele”, a declarat Klaus Iohannis.
La rândul său, premierul Ludovic Orban spunea, în luna iunie, că adunările publice nu vor mai putea avea loc în timpul campaniei electorale din acest an.
De asemenea,măsuri speciale ar urma să fie impuse și în cadrul secțiilor de votare, a mai spus șeful Guvernului.
„Este adevărat că nu se vor putea organiza adunări publice, mitinguri electorale, normal, dacă se face campanie din casă în casă, candidaţii vor trebui să poarte mască, pentru că în spaţii închise se poartă mască, se va apela la o campanie mai intensă pe media, pe online, că acum online este clar un mijloc de comunicare safe. Trebuie să se adapteze şi candidaţii şi alegătorii. (…) În organizarea secţiilor de vot, evident, trebuie să iei nişte măsuri legate de numărul maxim de persoane care să intre, se stă la coadă la anumită distanţă, trebuie dezinfectanţi, măşti de protecţie, toate regulile trebuie respectate”, a declaratLudovic Orban.