EXCLUSIV // Ambasada Greciei la București, după ce turiștii români s-au plâns de comportamentul jignitor al vameșilor: „Nu există nicio politică de discriminare a autorităților elene împotriva cetățenilor români”

EXCLUSIV // Ambasada Greciei la București, după ce turiștii români s-au plâns de comportamentul jignitor al vameșilor: Nu există nicio politică de discriminare a autorităților elene împotriva cetățenilor români
Sursa foto: Facebook

EXCLUSIV // După intrarea în vigoare a noilor restricții în Grecia pentru turiștii din țara noastră care, începând de miercuri, trebuie să prezinte la graniță rezultatele unui test pentru COVID-19, efectuat cu 72 de ore înainte, unii români s-au plâns de cozile foarte mari, dar și de jignirile adresate de vameșii eleni care i-ar fi tratat discreționar față de turiștii care provin din alte state europene. Pe rețelele de socializare au circulat mesaje în care românii acuzau autoritățile elene că în unele cauri testele PCR făcute în România au fost ignorate și că turiștii au trebuit să fie din nu testați. Mai mulți unii vameși i-ar fi amenințat că nu-i lasă pe români să treacă granița și că aceștia vor fi întorși din drum în Bulgaria.

Răspunsul Ambasadei Greciei la București, la solicitarea B1.RO

În aceste condiții, Ambasada Greciei în România a precizat la solicitarea B1.RO că statul elen nu are nicio politică de discriminare împotriva cetățenilor români care călătoresc în scop turistic în Grecia. De asemenea autoritățile elene și-au exprimat speranța că situația epidemiologică se va îmbunătății astfel încât măsurile restrictive să fie relaxate, atât în România, cât și în Grecia.

“Așa cum a fost spus în mod clar și de Ministerul Afacerilor Externe al României, nu există, desigur, nicio politică de discriminare a autorităților elene împotriva cetățenilor români sau a cetățenilor care provin din oricare altă țară din UE.

Anexez aici anunțul oficial al guvernului grec, din data de sâmbătă, 11 iulie 2020, cu privire la intrarea în Grecia prin granița terestră Promachonas, unde se precizează clar că „toți călătorii (accentuăm acest cuvânt) care intră în Grecia din motive neesențiale prin frontiera Promachonas, sunt obligați să prezinte la sosire un rezultat negativ al testului molecular (PCR) pentru COVID-19, efectuat cu până la 72 de ore înainte de intrarea lor în Grecia „.

Să sperăm că situația de acum referitoare la datele epidemiologice va fi ameliorată deja în câteva săptămâni, pentru a permite relaxarea măsurilor în România, în Grecia în ceea ce privește fluxurile turistice, peste tot în UE”, sea arată în răspunsul oferit de Ambasada Greciei la București pentru B1.RO.

Restricțiile care au intrat în vigoare pentru turiștii români

Redăm mai jos anunțul oficial al guvernului grec referitor la noile restricții care au intrat în vigoare:

“Începând cu miercuri, 15 iulie 2020, la ora 06.00 (GMT + 3), toți călătorii care intră în Grecia din motive neesențiale prin stația de frontieră Promachonas sunt obligați să prezinte la sosire un rezultat negativ al testului molecular (PCR) pentru COVID-19, efectuat cu 72 de ore înainte de intrarea lor în Grecia.

Călătorii trebuie să fie testați de laborator cu RT-PCR de tampon orofaringian sau nazofaringian.

Doar călătorii care au un certificat de rezultat negativ al testului RT-PCR vor fi autorizați să intre în țară. Certificatele trebuie să fie scrise în limba engleză și să poarte numele și pașaportul / numărul național de identificare al călătorului.

Laboratoarele care efectuează testarea RT-PCR ar trebui să fie:

A. Laboratoare naționale de referință

b. Laboratoarele naționale de sănătate publică sau

c. Laboratoare private care sunt acreditate de autoritățile naționale de acreditare respective (nu neapărat în mod specific pentru COVID-19).

Certificatele care nu îndeplinesc criteriile de mai sus nu vor fi acceptate. Falsificarea certificatelor este pedepsită de legea greacă.

Călătorii vor trebui să completeze și să trimită formularul PLF și pot fi supuse testării aleatorii la sosirea la granița greacă.

Pentru ca aceste modificări să fie implementate, sistemul PLF nu va fi disponibil pentru călătorii prin Promachonas până marți, ora 00:01. Călătorii care au emis deja formularele PLF vor putea să treacă în continuare trecerea de frontieră Promachonas, dar călătorii fără un formular PLF nu vor avea voie să intre și ar trebui să își reprogrameze călătoria pentru miercuri, 15 iulie.

Celelalte stații de frontieră terestre rămân închise pentru călătorii neesențiale”.

De asemenea, nu este exclus ca în perioada următoare să intre în vigoare noi restricții pentru turiștii care călătoresc în Grecia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)