EXCLUSIV // În urmă cu câteva zile presa relata despre primul caz al unui român infectat cu COVID-19 care a decedat acasă după ce a refuzat să se interneze. Este vorba despre un bărbat din Galați, în vârstă de 45 de ani care avea, drept comorbiditate asociată, obezitate de gradul 3. Bărbatul a mers la Spitalul de Urgență din Galați în weekend, după ce e i s-a făcut rău. Cadrele medicale l-au tratat ca un posibil pacient infectat cu noul coronavirus și au decis să fie testat, mai ales că bărbatul prezenta simptome asociate COVID-19: tușea, avea stări de amețeală și se simțea foarte obosit. Medicii i-ar fi recomandat să aștepte rezultatul testării în spital, însă gălățeanul a refuzat internarea și a plecat acasă. Între timp medicii i-au comunicat că rezultatul testului a ieșit pozitiv la infecția cu COVID-19.
Starea sa de sănătate s-a înrăutățit, iar în noaptea de marți spre miercuri a cerut ajutor de urgență. Un echipaj SMURD s-a deplasat la domiciliul bărbatului, însă a fost prea târziu. Bărbatul intrase în stop cardio-respirator, iar paramedicii nu au putut decât să constate decesul.
În toată presa din România acest caz a fost prezentat drept prima persoană, inițial asimptomatică, depistată pozitiv cu noul coronavirus care a decedat după ce a refuzat să primească tratament de specialitate în spital. Ulterior însă, medicul Valentin Boldea, fost director DSP Galați, a adus în discuție o nouă ipoteză legat de cazul bărbatului decedat. Potrivit acestuia, pe certificatul constatator al decesului completat după autopsie scrie infarct miocardic acut, iar cauza morții nu ar fi fost infecția cu noul coronavirus. Prin urmare Valentin Boldea îi acuză pe medicii că nu au oferit bărbatului tratamentul adecvat, considerându-l infectat cu COVID-19, când de fapt acesta ar fi suferit de afecțiuni cardiace.
“Nu cumva la prima lui prezentare la UPU personalul s-a axat doar pe testarea COVID 19 și au omis să-i facă un consult cardiologic. Simptomele cu care s-a prezentat se întâlnesc și în debutul unui infarct miocardic. Cel mai probabil omul a plecat acasă cu un infarct în derulare pe care nu l-au diagnosticat. Deci se pare că nu omul a fost neglijent ci un sistem care își axează atenția doar pe COVID și uităm că oamenii vin la urgente și cu alte patologii”, a scris medicul pe Facebook.
Mai mult, medicul susține că inclusiv personalul de la morga spitalului care s-ar fi ocupat de autopsie ar fi constatat că bărbatul nu era infectat cu coronavirus: “La morgă de picior era legat un bilețel COVID-negativ”.
Dorind să aflăm mai multe informații despre acest caz, B1.RO a luat legătura cu reprezentanții Spitalului de Urgență din Galați, în prezent fiind focar de infecție pentru coronavirus, cu Prefectura Galați și cu DSP Galați.
Inițial, reprezentanții Spitalului de Urgență din Galați nu au știut să ne comunice dacă bărbatul decedat a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, însă și-au vărsat nervii pe medicul Valentin Boldea: “Noi nu știm încă nimic, am aflat și noi de declarația acelui medic repudiat de pe Facebook. Acum am auzit și noi de cazul acesta, adică a devenit dintrodată un caz. Ca să aflăm informații medicale trebuie să accesăm baza de date medicală și trebuie să consultăm niște documente. Procesul este mai complex. Acum am aflat despre această persoană”, au precizat inițial reprezentanții spitalului.
Ulterior, după ce B1.RO a insistat, reprezentanții Spitalului de Urgență au confirmat că pacientul din Galați care a decedat a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, singura informație care a putut fi furnizată: “Conducerea spitalului a hotărât că nu-și exprimă niciun fel de poziție cu privire la acest caz”, au precizat reprezentanții Spitalului.
Informația potrivit căreia bărbatul a fost testat pozitiv a fost confirmată și de către purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Galați care a precizat pentru B1.RO că bărbatul a fost găsit decedat la domiciliudupă ce anterior i se comunicase că este infectat cu noul coronavirus.
Pe de altă parte DSP Galați nu a dorit să ofere niciun fel de informații despre acest caz, răspunsul primit de B1.RO fiind acela potrivit căruia instituția nu se ocupă și nu oferă informații publicului despre cazuri individuale.
De asemenea, B1.RO a solicitat un punct de vedere și din partea medicului Valentin Boldea pe care îl va publica în momentul în care îl va primi.