Marcel Ciolacu anunță că PSD va depune moțiune de cenzură dacă alocațiile nu vor fi majorate la 1 august: “Nu dublați alocațiile, vă măturăm guvernarea”

Marcel Ciolacu anunță că PSD va depune moțiune de cenzură dacă alocațiile nu vor fi majorate la 1 august: “Nu dublați alocațiile, vă măturăm guvernarea”
foto: Facebook

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură, indiferent dacă este prelungită starea de alertă, dacă alocațiile nu vor fi majorate de la 1 august, în contextul deciziei CCR potrivit căreia legea care respinge Ordonanța Guvernului prin care dublarea alocațiilor era amânată până la 1 august este constituțională.

„Pentru milioane de românii cu copii această măsură initiată de PSD este o mare gură de oxigen pentru bugetul lunar al familiei. De ceea, îi solicit președintelui să promulge legea în regim de urgență, iar Guvernului Orban să o aplice de la 1 august. Dacă nu fac asta, depunem moțiunea de cenzură în august – indiferent că România va fi sau nu atunci în stare de alertă” a scris pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu îi transmite președintele Klaus Iohannis că „nu mai poate amâna dublarea alocațiilor” și îi cere să promulge legea.

„Am un singur mesaj pentru Iohannis și Orban: nu dublați alocațiile, vă măturăm guvernarea! Sunteți un pericol pentru viitorul țării! Președintele Iohannis nu mai poate amâna dublarea alocațiilor pentru copii. Curtea Constituțională demonstrează prin decizia de azi că PNL n-a avut, practic, argumente, ci a vrut doar să blocheze aplicarea legii”, a mai scris Ciolacu.

CCRa declarat constituțională legea prin care a fost respins OUG privind amânarea dublării alocațiilor

Judecătorii de la Curtea Constituțională au stabilit, în ședința de miercuri, că este constituțională legea prin care este respinsă Ordonanța de Urgență Guvernului care amâna până la 1 august dublarea alocațiilor. Practic,CCRa respins sesizarea Guvernului cu privire la acest act normativ. În aceste condiții, legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

La începutul lunii iunie, Camera Deputaților,a adoptat, în calitate de for decizional, legea de respingere a Ordonanței de Urgență prin care dublarea alocațiilor era amânată până la data de 1 august 2020.

Legea privind dublarea alocațiilor nu prevede sursele de finanțare

Premierul Ludovic Orbana declaratcă Guvernul va sesizaCCRcu privire la actul normativ, pentru că acesta nu prevede sursele de finanțare

”Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost adoptate de Parlament fără punctul de vedere al Guvernului şi fără o încercare de colaborare”, spunea atunci șeful Guvernului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`