Andreea Esca, prezentatoarea de la PRO TV, are una dintre cele mai trainice căsnicii. Soțul său, Alexandre Eram, este un afacerist străin, stabilit de mai bine de aproape 30 de ani în România.
Eram, în vârstă de 50 de ani, este născut în Statele Unite ale Americii și a crescut într-un cartier din Michigan. Ulterior, s-a mutat împreună cu părinții săi la Paris, mama sa fiind franțuzoaică, iar tatăl armean. Studiile le-a făcut în Germania și în Anglia, astfel că soțul Andreei Esca călătorește de când se știe.
“Și tatăl meu a avut o viață la fel. El este armean, a fugit din Armenia, a ajuns la Paris, a făcut Ecole des Beaux-Arts, a plecat și a câștigat un concurs în America, a construit World Trade Center, unul dintre turnurile care astăzi nu mai sunt”, mai spune Alexandre Eram.”, declarat Alexandre Eram în urmă cu mai mulți ai pentru Gândul.
Astfel că, ideea venirii lui Alexandre într-o țară în curs de dezvoltare nu a suprins prea mult familia Eram.
Potrivit soției sale,Andreea Esca,Alexandre Eramnu a făcut stagiul militar în Franța și a preferat ”să se ducă într-o țară în curs de dezvoltare, să lucreze într-o uzină și să ajute țara să se dezvolte”, astfel că a ajuns în România unde a început să lucreze ca director al unei fabrici deținută de un prieten de-al tatălui său.
Andreea Esca și Alexandre Eram au investit în ultimii ani în imobiliare. Ei dețin o vilă în București, o casă aflată în zona Armenească din Capitală, dar și o vilă pe malul lacului Snagov.
Mai mult, cei doi s-au gândit și la partea turistică a acestui domeniu, astfel că au achiziționat o locuință și la poalele Muncițor Făgăraș, în Porumbacu de Sus, satul bunicilor Andreei, în care ştirista a copilărit.
Cei doi mai au împreună un hotel din Cluj-Napoca și mai multe case în Porumbacu de Sus, pe care le-au transformat într-un lanţ de pensiuni.
Totodată, cei doi se ocupă de lanțul de magazine specializare în cosmetică Melkior, au o casă de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune și publicația AlistMagazine, atât online și cât și print.
Andreea EscaşiAlexandre Eramformează un cuplu de mai bine de 20 de ani, cei doi având împreună doi copii, respectiv o fata și un băiat, Alexia și Aris, însă drumul vedetei Pro Tv până să ajungă să-şi cucerească soţul a fost unul lung și anevoios.
„Prima data l-am văzut la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului. L-am văzut printre oameni și mi-a plăcut foarte mult. L-am văzut așa de frumos și am întrebat o prietena cine este băiatul acesta. Lavinia Sârbu, fosta sotie a lui Adrian Sârbu, se ocupa de vestimentația noastră la Pro Tv pe vremea aceea și mi-a zis: stiu eu, sta cu noi pe strada, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el. Vrei să ți-l prezint?
Îl cheamă Alexandru. Da, îi zic. L-a chemat și am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoștea pe omul care avea aceasta fabrica. I-am zis Laviniei că data viitoare când se duce la fabrica, să îmi spună și mie, că trebuie să merg neapărat”, a declarat Andreea Esca pentru revista Tango.
A mers la fabrică, dar Eram nu părea interesat de știrista din România, astfel că Esca a mai încercat câteva variante de a-i atrage atenția, toate nereușite, și a renunțat.
Cu toate acestea, după câteva luni, cei doi s-au reîntâlnit la o petrecere și l-a invitat, din nou, la jurnal. DeșiAlexandre Erami-a spus că va veni, acesta nu s-a prezentat.
”Atunci am zis: Gata! Dar am primit un fax haios, cu un desen cu un om care îşi smulgea părul din cap şi în care scria că îi pare rău că nu a putut să ajungă”, a mărturisit Andreea.
Aceasta a mai afirmat că a doua zi ”a venit după jurnal şi m-a aşteptat cu flori. Ne-am dus la un restaurant şi, gata, s-a rezolvat. Din ziua aceea am rămas împreună”.