CCR a amânat pentru septembrie decizia privind impozitarea pensiilor speciale / Cum explică Augustin Zegrean că judecătorii sunt independenți față de cei care i-au numit (VIDEO)

CCR a amânat pentru septembrie decizia privind impozitarea pensiilor speciale / Cum explică Augustin Zegrean că judecătorii sunt independenți față de cei care i-au numit (VIDEO)

Curtea Constituțională a amânat luarea unei decizii pe sezisările depuse de Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casație și Justiție privind impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%. Dezbaterea va fi reluată pe 30 septembrie, timp în care instituțiile ai căror angajați beneficiază de astfel de pensii trebuie să vină cu propriile puncte de vedere. Parlamentul a decis, în iunie, impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Anterior, de Legislativ trecuse o altă lege, care prevedea abrogarea pensiilor speciale, dar, în luna mai, aceasta a fost declarată neconstituțională. Șase din cei nouă judecători constituționali beneficială ei înșiși de pensii speciale. Întrebat dacă aceștia nu se află într-un fel de conflict de interese, Augustin Zegrean, fost președinte CCR, a declarat pentru B1 TV: „Dacă vrei să fii independent față de cel care te-a numit, poți s-o faci liniștit că oricum nu te mai poate numi a doua oară”.

CCR a amânat pentru 30 septembrie dezbaterile despre impozitarea pensiilor speciale

Parlamentul a adoptat, în iunie, o lege care prevede impozitarea tuturor pensiilor speciale, inclusiv ale militarilor și magistraților, cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei. Actul normativ a fost atacat la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului, Renate Weber, și de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Marți, CCR a decis ca dezbaterea să fie amânată până pe 30 septembrie. Asta pentru că judecătorul raportor așteaptă punctele de vedere ale tuturor instituțiilor ai căror angajați beneficiază de astfel de pensii. Până acum, nu a primit toate răspunsurile.

În sesizarea către CCR, Avocatul Poporului, Renate Weber, a spus că legea încalcă principiul nediscriminării, „care spune că toata lumea trebuie să fie tratată egal. Aici nu vorbim de un impozit progresiv pe toate veniturile, ci doar pe o categorie, ori aşa ceva, în opinia noastră, este neconstituţional”. Weber s-a mai referit și la o „inechitabilă aşezare a sarcinilor fiscale”.

„Orice stat are dreptul să își stabilească sistemul de impozitare, dar acesta trebuie să fie nediscriminatoriu. Aici, pensionarii care primesc pensii de serviciu sunt discriminați”, a declarat Avocatul Poporului.

„Suntem în situația în care există o dublă impozitare, pentru că toate pensiile din România de peste 2.000 de lei se impozitează cu 10%. Această taxă care e fie de 10%, fie de 85% este suplimentară, ceea ce este clar că nu este în concordanță cu întreaga gândire a fiscalității în România”, a mai explicat Weber.

La rândul său, Corina Corbu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, a reproșat faptul că nu a existat o dezbatere realistă, înainte de adoptarea legii, cu privire la inechitățile din sistemul de pensii de serviciu, și că proiecte de acest fel au dus la condus „la crearea și întreținerea voită în societatea românească a unui curent de opinie negativ” împotriva magistraților.

„Încercările de diminuare a garanțiilor de independență ale judecătorilor, mai vizibile astăzi, în forma lor economică, dar nu numai, se repetă cu regularitate și sunt prilejuri de coagulare a forțelor politice, în ciuda mult proclamatului principiu al cooperării loiale între puterile statului”, a mai transmis Corina Corbu la acea vreme, printr-o scrisoare deschisă.

Unii judecători CCR vor trebui să decidă în legătură cu impozitarea propriilor pensii speciale

CCR va trebui să se pronunțe asupra constituționalității acestei legi, în condițiile în care chiar unii dintre ei sunt beneficiari ai pensiilor speciale. Mai precis, șase din nouă judecători constituționali fac parte din rândul privilegiaților.

De exemplu, Valer Dorneanu, președintele Curții, primește pensie specială pentru activitatea din sistemul de Justiție, pensie specială de fost parlamentar, indemnizație de membru CCR și salariu ca profesor la Universitatea ”Nicolae Titulescu”. În total, după cum arată chiar cea mai recentă declarație de avere a sa, Dorneanu a câştigat lunar aproximativ 65.000 de lei. Colegii lui sunt în situații similare.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Întrebat dacă judecătorii constituționali se află într-un soi de conflict de interese, dat fiind că vor trebui să se pronunțe privind impozitarea pensiilor speciale de care chiar unii dintre ei beneficiază, Augustin Zegrean, fost președinte CCR, a declarat pentru B1 TV: „Păi, cine să judece altcineva? La noi nu poți fi la Curte decât o dată, deci dacă vrei să fii independent față de cel care te-a numit, poți s-o faci liniștit, că oricum nu te mai poate numi a doua oară. Asta e garanția că judecătorul are independență față de cel care l-a numit. Dacă el vrea să fie supus n-are decât, dar n-are ce căuta acolo”.

Întrebat dacă este întâmplare sau coincidență faptul că judecătorii au stabilit termenul pe 30 septembrie, cu trei zile după desfășurarea alegerilor locale, Zegrean a răspuns: „Niciodată nu se gândește așa la Curte. Ei trebuiau să fie deja în vacanță de la 1 iulie. N-au plecat, o să plece probabil la finele lunii”.

Deja CCR a decis că abrogarea pensiilor speciale este neconstituțională. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`