Jojo și Paul Ipate au sărbătorit 6 ani de când sunt împreună. „Nu îmi imaginam că este posibil să găsesc un partener de viață cu care să…” (FOTO)

Jojo și Paul Ipate au sărbătorit 6 ani de când sunt împreună. „Nu îmi imaginam că este posibil să găsesc un partener de viață cu care să...” (FOTO)
sursa Foto: Facebook

Dragostea plutește în aer pentru Jojo și Paul Ipate, care au împlinit, luni, șase ani de când formează unul dintre cele mai frumoase cupluri. Cei doi au sărbătorit momentul cu două zile înainte pe o insulă din Grecia, iar astăzi, 13 iulie, au mers să sărbătorească pe meleaguri românești, în Delta Dunării.

Jojo și Paul Ipate au sărbătorit 6 ani de când sunt împreună

Jojo și Paul Ipate sărbătoresc șase ani de când formează un cuplu

Jojo și Paul Ipate au aniversat șase ani de când sunt împreună. Cei doi au trecut prin multe împreună și chiar au participat la „Asia Express”, formând o echipă puternică.

Din fotografiile publicate de Jojo pe rețelele sociale, se poate observa cât de mult se iubesc cei doi și cum anii care au trecut nu au făcut decât să le întărească legătura pe care o au, iar iubirea dintre ei devenind tot mai puternică.

Actrița a scris un mesaj emoționant adresat soțului ei, prin care își declară dragostea și recunoștința pentru faptul că Paul Ipate face parte din viața ei.

„Când l-am întâlnit pe Paul nu îmi imaginăm că este posibil să găsesc un partener de viață cu care să am atâtea lucruri în comun. Un om care să ne iubească pe mine și Achim până la cer și după și care să fie în stare să meargă până la capătul lumii pentru noi. Nu credeam că poți râde la fel zile în șir și ani în șir și că iubirea se poate transforma în ceva și mai puternic pe măsură ce trec anii. Pe 13 iulie împlinim 6 ani împreună”, a transmis Jojo prin intermediul rețelei sociale Instagram.

De asemenea, aceasta a continuat prin a povesti despre faptul că au sărbătoeit într-un cadru de vis în Skiathos.

„Aseară am sărbătorit alături de copii și de noii noștri prieteni într-un cadru de vis, aici în Skiathos. Nu mi-am imaginat că vom împlini 6 ani împreună într-un cadru magic. I-am rugat pe copii să ne fotografieze că să ne amintim peste ani de noi, acum: încă tineri, fericiți, în paradis, în formulă completă. Prima poza e facuta de Achim si apoi Zora a insistat sa ne fotografieze si ea. Asa aratam noi prin ochii copiilor nostri, intr-o seara de vara, in port la Skiathos. Sa ne fie mereu bine si frumos iubitul meu! La multi ani!”, a mai scris Jojo pe Instagram.

Jojo și Paul Ipate au sărbătorit 6 ani de când sunt împreună

Cand l-am intalnit pe @paulipate nu imi imaginam ca este posibil sa gasesc un partener de viata cu care sa am atatea lucruri in comun. Un om care sa ne iubeasca pe mine si Achim pana la cer si dupa si care sa fie in stare sa mearga pana la capatul lumii pentru noi. Nu credeam ca poti rade la fel zile in sir si ani in sir si ca iubirea se poate transforma in ceva si mai puternic pe masura ce trec anii. Pe 13 iulie implinim 6 ani impreuna. Aseara am sarbatorit alaturi de copii si de noii nostri prieteni @tothioana si @zolitoth.ro intr-un cadru de vis, aici in Skiathos. Nu mi-am imaginat ca vom implini 6 ani impreuna intr-un cadru magic. I-am rugat pe copii sa ne fotografieze ca sa ne amintim peste ani de noi, acum: inca tineri, fericiti, in paradis, in formula completa. Prima poza e facuta de Achim si apoi Zora a insistat sa ne fotografieze si ea. Asa aratam noi prin ochii copiilor nostri, intr-o seara de vara, in port la Skiathos. Sa ne fie mereu bine si frumos iubitul meu! La multi ani! @aerovacante @fabricadevacante

A post shared by MAMI pentru

De ce nu arată Jojo chipul băiețelului ei

Micuțul Achim, în vârstă de nouă ani, pare că știe foarte bine ce vrea. Primul copil al actriței Jojo nu este prea vesel atunci când este fotografiat și nici nu își dorește să ca mama să îl posteze prea mult pe rețelele soacile, așa cum a spus-o chiar vedeta în postarea de pe Instagram.

„Astazi este ziua omuletului meu care m-a invatat sa fiu mama! Am incercat sa fac o poza, insa nu a fost chip! Swipe sa vedeti ce a iesit: instagram vs reality! La multi ani Achim, baiatul meu special, sclipitor, amuzant si iubitor! Am implinit impreuna 9 ani de iubire suprema! Te iubesc pana la cer si dupa! Asa incapatanat cum esti. P.S: Mi-a zis ca de ce trebuie sa faca poza de ziua lui, ca sa il vada tot globul pamantesc?! Asta ca sa nu ma mai intrebati de ce nu postez poze cu el! Sa ne traiesti Achim Ioan Grama”, a scris Jojo pe conturile personale de socializare cu ocazia zilei de naștere a lui Achim..

Urmăriți B1TV.ro și pe
`