USL ar avea un plan de rezervă în cazul invalidării referendumului: Acuzarea lui Băsescu de înaltă trădare

USL ar avea un plan de rezervă în cazul invalidării referendumului: Acuzarea lui Băsescu de înaltă trădare
Foto: agenda.ro

USL are temeri reale privind un eșec la referendumul din 29 iulie, ceea ce i-a determinat pe liderii Uniunii să se gândească și la un plan de rezervă, pentru a fi siguri că îl îndepărtează pe Traian Băsescu de la președinție.

Potrivit jurnalistului Dan Andronic, totul pornește de la plângerea penală pe care USL a depus-o pe 19 iulie împotriva președintelui suspendat și a a altor 14 politicieni PDL.

Motivul este ”răspândirea de informaţii false, defăimarea ţării şi a naţiunii şi periclitarea siguranţei economiei naţionale şi a stabilităţii monedei”, acuzații care ar putea sta la baza unor acuzații de înaltă trădare.

Preşedintele poate fi pus sub acuzare prin votul a două treimi din parlamentari. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Instanţa avizată să judece cazul este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, mai arată Andronic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:16 - Alexandru Rafila, avizat favorabil pentru Ministerul Sănătății: Investițiile în spitale continuă într-un ritm accelerat / Ne preocupă dezvoltarea unui pachet de asigurări de sănătate care să includă și asigurările private (VIDEO)
17:16 - Newsweek: 6 zgomote „ciudate” care se aud la centrala termică. Cum identifici cauzele și cum le rezolvi rapid
17:11 - Programul de Crăciun și de Revelion al băncilor. Când nu vor funcționa instituțiile financiare
17:00 - Emil Hurezeanu, după ce a primit aviz favorabil pentru MAE: Este lumea revenirii la suveranitatea limitată, la războiul de agresiune / Nu sunt neapărat adeptul alinierilor cu orice preț și al practicii pilotului automat (VIDEO)
16:51 - Incendiu în Dâmbovița. O cisternă cu GPL a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier cu o altă cisternă și un autoturism (VIDEO)
16:43 - Daniel Breaz: Indexările de pensii ar trebui să fie făcute. Pensionarilor trebuie să le dăm ceea ce s-a promis / Trebuie să ne gândim cum creștem PIB (VIDEO)
16:40 - Marina Voica, la 88 de ani, va sărbători Crăciunul cu preparate tradiționale aduse în dar de vecinii din Breaza: „Eu nu prea gătesc”
16:27 - Dezastru ecologic după răsturnarea petrolierelor rusești în Marea Neagră. Peste 12 delfini și sute de păsări au murit
16:20 - Alexandru Muraru: Premieră absolută în istoria Parlamentului – un condamnat definitiv și un urmărit penal, propuși de partidele extremiste AUR și SOS pentru președinția celor două camere
16:09 - Elvira Deatcu, dezvăluiri surprinzătoare! De ce frumusețea i-a fost o piedică în carieră: „Nu e plăcut s-auzi: „Ești prea arătoasă pentru acest rol””