Meadow, fiica regretatutul actor Paul Walker, a devenit o frumusețe în toată regula. Recent, aceasta a publicat o fotografie alături de cei trei copii ai lui Vin Diesel, însă, ceea ce a atras atenția este descrierea fotografiei respective. Meadow avea 15 ani în anul în care tatăl său și-a pierdut viața într-un accident de mașină pe când avea doar 40 de ani. Vin Diesel, fostul coleg al lui Paul Walker din „Fast & Furious” este foarte apropiat de familia regretatului actor.
Cu siguranță, Paul Walker ar fi fost mândru de ceea ce a devenit fiica sa. Recent, Meadow a publicat pe contul său personal de Instagram o fotografie în care apare alături de cei trei copii ai lui Vin Diesel: Pauline, Similce și Vincent.
Mesajul din dreptul fotografiei a fost cel care a atras atenția și i-a emoționat pe internauți.
„Familie pentru totdeauna”, a scris Meadow în dreptul fotografiei.
Meadow, fiica lui Paul Walker, a publicat o fotografie minunată în care apare alături de copiii lui Vin Diesel
Meadow Walker a împlinit 21 de ani în luna noiembrie a anului trecut. Cu ocazia respectivă, Vin Diesel i-a transmis un mesaj emoționant în care îi transmitea fiicei lui Paul Walker că mereu a fost mândru de ea și că o iubește.
„Aș putea spune că sunt atât de mândru de persoana care devii… dar adevărul este că mereu am fost mândru de tine. La mulți ani, Meadow! Știu că este cea de-a 21-a aniversare a ta și ai fi vrut să te distrezi în Japonia, dar familia te așteaptă cu un tort când ajungi acasă, așa că ar trebui să te grăbești. Te iubesc. Unchiul Vin”, a scris Vin Diesel pe Instagram la vremea respectivă.
Meadow, fiica lui Paul Walker, a publicat o fotografie minunată în care apare alături de copiii lui Vin Diesel
Meadow Walker i-a răspuns actorului, transmițându-i că și ea este nerăbdătoare să îi revadă.
„Mulțumesc mult. Abia aștept să vă văd în curând. Și pe micii mei îngerași. Vă iubesc”, i-a transmis aceasta la momentul respectiv.
De-a lungul timpului, Meadow Walker a mai publicat poze pe Instagram cu tatăl său, iar în luna aprilie a făcut public un clip video pe care nu se gândea că îl va împărtăși cu lumea, însă i s-a părut „momentul potrivit”.
„Nu am crezut vreodată că voi împărtăși acest video. Dar pare momentul potrivit. Fiți buni. Vă iubesc. Rămâneți în siguranță”, spune Meadow în textul care acompaniază clipul postat pe Instagram.
Meadow, fiica lui Paul Walker, a publicat o fotografie minunată în care apare alături de copiii lui Vin Diesel
În dreptul unei alte fotografii cu tatăl său, Meadow Walker a scris că acesta va rămâne cel mai bun prieten al ei pentru totdeauna.
Meadow, fiica lui Paul Walker, a publicat o fotografie minunată în care apare alături de copiii lui Vin Diesel
Meadow chiar ii duce cu mândrie mai departe numele tatălui său, ocupându-se de fundația pe care a înființat-o în numele acestuia. Este bine cunoscut faptul ca Paul Walker se implica activ în campanii umanitare, fapt pentru care era și mai iubit de fanii săi.
Paul Walker s-a stins din viață în anul 2013, pe când avea doar 40 de ani. totul s-a petrecut din cauza unui accident tragic de mașină în mijlocul fimărilor celui de-al șaptelea film, la doar câteva săptămâni după ce fiica sa împlinise 15 ani.