Igor Dodon, declarație controversată după ce majoritatea parlamentară de la Chișinău a fost șubrezită de plecări: „O să vă dăm peste dinți” / Momente halucinante peste Prut

Igor Dodon, declarație controversată după ce majoritatea parlamentară de la Chișinău a fost șubrezită de plecări: „O să vă dăm peste dinți” / Momente halucinante peste Prut
foto: Hepta.ro / Sputnik / Miroslav Rotari

Igor Dodon, președintele pro-rus al Republicii Moldova, le-a transmis celor care încearcă să șubrezească partidul de guvernământ de la Chișinău, PSRM, că o să le dea „peste dinți”. Șeful statului moldovean a făcut această declarație în contextul în care deputatul Ștefan Gațcan a părăsit formațiunea socialistă pentru a intra în Pro Moldova, la fel cum au făcut și o serie de democrați din coaliția de la putere, lăsând astfel în urmăo majoritate parlamentară incertă.

Igor Dodon, declarație controversată după ce majoritatea parlamentară de la Chișinău a fost șubrezită de plecări

„Eu nici la un partid nu m-am implicat să scot deputați, cu toate că am avut posibilitate și am posibilitate, dar n-o să fac niciodată acest lucru, eu nu sunt Plahotniuc. Dar voi vă implicați la noi. Eu la voi nu mă bag și nici voi nu vă băgați în familia noastră politică. Aceasta nu e amenințare, ocupați-vă de treburile voastre. (…) Dacă o să vă băgați o să vă dăm peste dinți”, a declarat Dodon, potrivit Deschide.md.

Momente halucinante peste Prut

Pe scena politică de la Chișinău, tensiunile au atins noi cote. Odată cu anunțul că părăsește grupul parlamentar socialist și se alătură Pro Moldova, PSRM l-a acuzat pe Gațcan de „corupție” și „prostituție politică”. Bătrîncea și Furculiță, doi politicieni din prima linie a formațiunii patronate de Igor Dodon, s-au întâlnit cu Gațcan sub un pod din capitala Republicii Moldova, iar ulterior au depus o coroană funerară la centrul medical pe care îl deține acesta și au protestat în fața casei sale, cerându-i să renunțe la mandatul de parlamentar, potrivit Deutsche Welle.

Controversele nu s-au oprit aici. În ziua următoare, Gațcan a venit la Parlament, dar nu a mai ajuns la ședința comisiei de sănătate, deși colegii săi parlamentari îl așteptau acolo. Deputații din Pro Moldova l-au căutat pe holurile instituției, pentru a afla că proaspătul lor partener ar fi fost „izolat” într-un birou de mai mulți deputați PSRM. Surprinzător sau nu, Corneliu Furculiță anunța la câteva ore distanță că Gațcan ar fi semnat o cerere de a renunța la mandat, precum și că rămâne în echipa PSRM.

Atât a trebuit, că spațiul public a fost asaltat de acuzații de tot felul, amenințări și schimburi de replici acide. Pro Moldova a acuzat PSRM de șantaj și constrângere, ba chiar au afirmat că își fac griji pentru noul lor coleg. În tot acest context încrâncenat, pe o pagină cel mai probabil administrată de PSRM – nu pe pagina sa personală, unde anunțase cu o zi înainte că intră în Pro Moldova – a apărut o filmare cu Gațcan, înconjurat de viță de vie, la costum și cu mască la gură, anunțând că nu a fost răpit, că se simte bine, că e cu familia și că are nevoie de timp să își revină. Totuși, el nu a spus nimic despre o eventuală revenire în PSRM sau că și-ar fi depus mandatul.

Informațiile contradictorii au continuat să apară. După câteva ore, o serie de televiziuni au anunțat că Ștefan Gațcan ar fi fost scos din țară și că s-ar îndrepta, alături de familie, spre România. Chiar și așa, mașina lui încă putea fi observată în parcarea Parlamentului, iar autoritățile au refuzat să confirme sau să infirme dacă deputatul a trecut Prutul sau nu.

„Este în siguranță și se simte bine. Nu pot spune dacă este în țară sau în străinătate. Este dreptul lui de a se afla unde dorește. Declarația lui că este în siguranță este una liberă. Nimeni nu l-a forțat să o facă”, a spus Corneliu Furculiță, șeful fracțiunii socialiste din Parlamentul Republicii Moldova, care mai susține că, la solicitarea lui Gațcan, PSRM a solicitat pază pentru acesta, deoarece s-ar afla în pericol.

„Regret ceea ce s-a întâmplat cu domnul Gațcan, regret că și-a șifonat imaginea. Pe de altă parte cred că a făcut o greșeală foarte mare când s-a lăsat înduplecat sau poate șantajat și a făcut acel pas. (…) Pot să înțeleg și poziția deputaților din partid. Pentru victoria domnului Gațcan au lucrat toți oamenii din PSRM. Înțeleg emețiile unor colegi din PSRM, dar stimați colegi din PSRM, eu categoric nu agreez unele acțiune care le-ați făcut, coroane, protest la serviciu, familia, sunt niște linii care nu trebuie trecute”, a mai spus, la rândul său, Dodon.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:21 - Turcia îi amenință pe kurzii din Siria cu o ofensivă militară: „Ultimatumul pe care l-am dat prin americani este evident”
12:18 - Ben Affleck, Reese Witherspoon și alte vedete de la Hollywood au fugit din casele lor aflate în calea incendiului masiv din Los Angeles
12:16 - Radu Miruță (USR): „Cu cât se întâmplă mai târziu aceste alegeri, cu atât ei reușesc să decidă lucrurile în România”
12:12 - Cum și-au petrecut noaptea de Anul Nou doi tineri din Constanța. Au fost surprinși distrugând anvelpolele a 20 de mașini parcate
12:02 - Deputatul PSD Mihai Ghigiu, despre data prezidențialelor: Cred că în urma ședinței de azi o să avem ceva mai multă claritate. Cel mai important este să se bucure de încrederea cetățenilor (VIDEO)
11:47 - Românii vor putea să călătorească fără vize în SUA. Anunțul Ambasadei României de la Washington
11:43 - Amenzi pentru românii care-și aruncă brazii de Crăciun la întâmplare: Primăriile din București și din țară îi colectează gratuit
11:39 - Gheorghe Falcă: Eu mă îndoiesc să PSD nu ar mai vrea să îl susțină pe Crin Antonescu. Coaliția își respectă cuvântul dat / Influența rusească nu se va opri că vom alege noi din nou Președintele României (VIDEO)
11:20 - Ana Maria Bărbosu va studia în SUA! Universitatea la care a fost admisă gimnasta medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris
11:20 - Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia este închis miercuri. Joi, telecabina intră în revizie