Emoţii pentru absolvenţii de clasa a XII care participă la sesiunea specială a Bacalaureatului, după ce din motive medicale au ratat prima sesiune de examene. Astăzi se susţine proba la Limba și literatura română.
Potrivit Ministerului Educației, în această sesiune participă doar absolvenții clasei a XII-a care au avut temperatura peste maximul admis, adică 37, 3 drage Celsius, cei care au fost în izolare sau carantină, din cauza Covid-19, sau cei care nu au reușit să ia parte la prima sesiune din diverse motive medicale.
Ca şi la sesiunea generală a Bacalaureatului, programa pentru Limba şi leteratura română, în sesiunea specială, este doar din materia aferentă primului semestru. Cele mai importante modificări ale programei au constat în excluderea conținutului referitor la perioada postbelică (romanul postbelic, poezia în perioada postbelică, teatrul în perioada postbelică; curente culturale/literare: postmodernismul). Totodată, din lista autorilor canonici au fost excluși următorii autori: Marin Preda, Nichita Stănescu și Marin Sorescu.
Baremul este cel în funcție de care cadrele didactice vor evalua lucrările scrise de elevii absolvențide clasa a XII-a din ciclul superior de învățământ la examenul de la bacaluareat din 2020.
Lucrările absolvenților de clasa a XII-a vor fi corectate de către doi profesori evaluatori care lucrează în locuri diferite, pe baza baremului elaboratîn cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare. Profesorii nu provin din aceleaşi unităţi de învățîmânt de care aparținelevii. În cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează media aritmetică, iar rezultatul acestui calcul, cu două zecimale, va fi nota finală. Rezultatele vor fi afişate la sediul unităţii de învăţământ.
Examenul de bacalaureat la Limba și Literatura Românăîncepe la ora 9.00, iar subiectele și baremul de corectare vor apărea la scurt timp după ce elevii vor fi deja în sălile de clasă.
B1.RO le va publica imediat ce acestea vor fi transmise de Ministerul Educației.
29 iunie – 3 iulie: înscrierea candidaților
6 iulie: Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
7 iulie: proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
8 iulie: proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă
9 iulie: Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
10 iulie: afișarea rezultatelor (ora 12:00)
10 iulie: depunerea contestațiilor (între orele 14:00 – 19:00)
12 iulie: afișarea rezultatelor finale (după ora 12:00)
Probele la Bacalaureat încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30.
MEC reaminteşte că, în acord cu prevederile legale în vigoare, în sălile de clasă trebuie asigurate următoarele măsuri de prevenire şi protecţie:
– la intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depăşească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată de desfăşurare a activităţii;
-vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini etc);
-se realizează curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanţa uşii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide;
-în toate spaţiile în care se vor desfăşura activităţi cu elevii vor fi afişate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare şi de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2;
-intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă şi spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învăţământ, semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat;
– existenţa, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
-în sălile de clasă activităţile/examenele se vor desfăşura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanţă între elevi/candidaţi, pe rânduri şi între rânduri, de 2 m unul faţă de celălalt;
-pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite şi, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoaşterea şi intrarea/localizarea, fără a parcurge toată suprafaţa sălii; personalul didactic/asistenţii care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.
-Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.