Mai multe birouri de europarlamentari au fost prădate de hoți pe timpul izolării impuse de epidemia de Covid-19. Infractorii au plecat cu laptopuri, tablete şi alte bunuri de valoare aflate în birourile din Bruxelles, potrivit politico.eu.
Hoții nu au stat în izolare. Bunurile a cel puțin 50 de parlamentari europeni au fost furate din sediul Parlamentului European de la Bruxelles în timpul carantinei impuse de epidemiei de coronavirus, transmite sursa citată.
Încăperile au fost devastate, furându-se laptopuri, tabele și alte bunuri ale europarlamentarilor.
Furturile par să fi avut loc în principal în timp ce sediul din Bruxelles al legislativului european era practic gol.
Europarlamentarul german Nico Semsrott, unul dintre cei păgubiți, arată într-un clip video postat pe Youtube cum arată biroul său, după ce a fost călcat de hoți.
Birourile mai multor europarlamentari din Parlamentul European, sparte de hoți în timpul carantinei impuse de COVID-19
El se arată nemulțumit de reacția Directoratului general pentru securitate al Parlamentului European (DG SAFE), care nu i-ar fi avertizat pe eurodeputați despre acest incident.
„Este un imens scandal şi nu ştiu de ce toată lumea tace”, a declarat el.
Europarlamentarul german Nico Semsrott mai spune că este aproape sigur că infractorii au căutat și în documentele lor, susținând că între 40 și 100 de deputați ar fi în situația sa.
Amintim că din cauza izbucnirii epidemiei de Covid-19 în Europa, în luna martie, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a introdus măsuri stricte pentru a interzice accesul vizitatorilor în clădirile PE şi a încurajat eurodeputaţii să lucreze din ţările lor. Astfel, câteva luni, sediul din Bruxelles al Parlamentului European a rămas gol în cea mai mare parte a timpului.
Se pare că spargerea a avut loc la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie. Cel puțin așa susține o purtătoare de cuvânt a instituţiei. Acesta a precizat că în aprilie Parlamentul European a fost informat despre spargeri şi a ”sporit numărul agenţilor de securitate care patrulează” în zona birourilor, în timp ce ”alţi agenţi au controlat accesul în clădire”.
Acum, DG SAFE anchetează furturile şi se află în contact cu autorităţile belgiene.
Conform bugetului anual al UE, suma estimată pentru securitatea și supravegherea clădirilor Parlamentului European depășește 23 de milioane de euro.
De la începutul epidemiei de coronavirus, în Europa au fost raportate peste 2,466.000 de cazuri de infectare. Dintre aceste persoane diagnosticate cu Covid-19, aproape 1,5 milioane s-au refăcut și au fost externate. Totodată, țările Europei au raportat în total peste 192.000 de decese cauzate de SARS-CoV-2.
În acest moment, mai sunt active aproape 900.000 de cazuri de coronavirus în Europa, iar 5.623 de oameni se află în stare critică.
Cea mai afectată țară de Covid-19, în privința numărului de persoane infectate, este Rusia, cu peste 660.000 de cazuri de îmbolnăvire și aproape 10.000 de decese. Pe locul doi în acest top negru se situează Marea Britanie, cu peste 300.000 de cazuri de Covid și 43.000 de decese.
Spania și Italia au fost și ele grav afectate de coronavirus. Madridul a raportat peste 296.000 de cazuri de infectare și peste 28.000 de decese, iar Roma a înregistrat peste 240.000 de pacienți cu SARS-CoV-2 și aproape 35.000 de morți, scrie worldometers.info.