Microsoft Corp., cea mai mare producătoare de software din lume, va demara o acțiune la nivel global, ce are ca scop dezvoltarea abilităților digitale pentru 25 de milioane de oameni, până la sfârșitul anului.
Decizia vine ca răspuns la criza economică globală cauzată de pandemia de coronavirus.
Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georghieva, aprecia că pandemia va avea „cele mai grave consecinţe economice de după Marea Depresiune din 1929”, scrie Reuters.
Peblogul oficial Microsoft au fost publicate o serie de initiative destinate în special persoanelor afectate de pierderea locului de muncă. Mai exact, se are în vedere accesul extins la competențele digitale, un pas important în accelerarea redresării economice.
Pentru recalificare, se vor combina resursele existente și noi de la LinkedIn, GitHub și Microsoft, astfel:
Folosirea datelor pentru a înțelege cele mai solicitate abilități și locuri de muncă ce pot duce la oportunități bune de carieră.
Acces la învățare gratuită și conținut gratuit pentru dezvoltarea abilităților necesare locurilor de muncă solicitate.
Acces convenabil la certificările recunoscute de industrie și acces gratuit la instrumente puternice de căutare de joburi, pentru ca oamenii să se poată angaja după dobândirea abilităților și certificărilor.
Inițiativa se va baza pe date și tehnologie digitală pornind de la informațiile privind locurile de muncă și abilitățile din LinkedIn Economic Graph și va oferi acces gratuit la conținut în LinkedIn Learning, Microsoft Learn și GitHub Learning Lab – alături de certificările Microsoft și instrumentele de căutare a locurilor de muncă din Linkedin.
Resursele pot fi accesate la adresaopportunity.linkedin.comși vor fi disponibile online pe scară largă în patru limbi: engleză, franceză, germană și spaniolă.
Mai mult, Microsoft va investi 20 de milioane de dolari în subvenții în numerar, pentru a ajuta ONG-urile din întreaga lume să-și duc misiunile umanitare la bun sfârșit. Din această sumă, 5 milioane de dolari vor fi oferiți în granturi în numerar către organizațiile non-profit din comunitate, care deservesc comunități de culoare din Statele Unite.
Totodată, compania este gata să ofere date și analize (inclusiv din LinkedIn Economic Graph) pentru guvernele din întreaga lume, pentru o evaluare cât mai bună a nevoilor economice locale.
Mai mult, Microsoft a anunțat dezvoltarea unei noi aplicații de învățare în Microsoft Teams, concepută pentru a ajuta angajatorii să își califice și să-și ajute angajații actuali și viitori să dobândească noi abilități.
„COVID-19 a creat atât o criză în sistemul economic cât și în sistemul pentru sănătate și, pe măsură ce lumea se redresează, trebuie să ne asigurăm că nimeni nu este lăsat în urmă în acest process.
Astăzi, reunim resursele de la Microsoft, inclusiv LinkedIn și GitHub pentru a ne imagina modul în care oamenii pot învața și aplica noi aptitudini – și ajutăm 25 de milioane de oameni care se confruntă cu șomajul din cauza apariției COVID-19, să se pregătească pentru locurile de muncă ale viitorului.”, a declarat CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, scrie businesscover.ro
„Rata șomajului este ridicată în rândul persoanele de culoare și la femei, precum și la lucrătorii mai tineri, la persoanele cu dizabilități și la persoane cu o educație mai puțin formală. Scopul nostru este de a combina cele mai bune tehnologii cu parteneriate puternice cu guverne și organizații non-profit, pentru a ajuta oamenii să-și dezvolte aptitudinile necesare pentru a-și asigura un nou loc de muncă.”, a completat și președintele Microsoft, Brad Smith.
FMI susține că peste 170- de țări vor experimenta o recesiune fără precedent din cauza pandemiei de COVID-19 și a incertitudinii privind durata acestei crize, iar în cel mai bun caz, o recuperare “parțială” a efectelor economice negative s-ar putea realiza abia anul viitor.
Pentru a reuși aceasta însă, toate restricțiile impuse în timpul pandemiei trebuie ridicate, iar activitățile trebuie reluate în toate sectoarele de lucru. În caz contrar, dacă un al doilea val de coronavirus îi va ține pe oameni închiși în case și în a doua jumătate a anului, „ne putem aștepta la cea mai gravă recesiune din toate timpurile”, spune Kristalina Georghieva, directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional.
„Trebuie să evităm ca presiunile asupra lichidităţilor să se transforme într-o problemă de solvabilitate, ceea ce ar lăsa în economia mondială o cicatrice care va face mult mai dificilă revenirea”, a concluzionat experta FMI.
Și David Malpass, președintele Băncii Mondiale, a comentat situația actuală, pe care a catalogat-o drept „cea mai profundă și dureroasă suspendare a economiei din ultimele decenii, din toate timpurile de fapt. Și asta îi afectează în primul rând pe cei mai săraci.
„Țările sărace și populațiile lor sunt extrem de dependente de marile economii. Or aceste economii s-au oprit, s-au izolat și abia încep să repornească. Acestea încă mai caută modalități de repornire în siguranță și este o etapă decisivă pentru țările în curs de dezvoltare.
Ele au nevoie de transferuri de bani, de turism, de comenzi din partea celor mai avansate economii”, a precizat acesta, declarând că instituția pe care o conduce are în plan acordarea unui ajutor către țările sărace, mai ales pe cele din Africa, în sprijinul depășirii consecințelor economice nefaste, generate de pandemia decoronavirus.