Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a declarat că planul de relansare economică pregătit de Guvernul PNL copiază în mare parte programul de guvernare al social-democraților. „Iohannis reevaluează marile investiții ale PSD pe modelul Băsescu. Sunt bune de numit liberale și puse în Planul Național de Relansare Economică!”, a scris Ciolacu, într-o postare pe Facebook. Acesta a repetat apoi că PSD va depune moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Orban, iar el e convins că va trece. Miercuri după-amiază, guvernanții liberali și președintele Klaus Iohannis vor prezenta programul de relansare economică, în contextul în care epidemia de coronavirus a lovit angajați și companii deopotrivă.
Președintele interimar al PSD a susținut că Planul Național de Investiții și Relansare Economică, ce urmează să fie prezentat oficial de Guvernul PNL și de președintele Klaus Iohannis, are măsuricopiate din programul de guvernare al social-democraților.
„Este evident că este copiat programul, vi-l dau pe cel din 2016 şi îl comparaţi şi veţi vedea că este copiat. Culmea, sunt copiate şi anumite pasaje pe care deja PSD le-a realizat”, a acuzat Ciolacu, într-o conferință de presă.
Într-o postare pe Facebook, Ciolacu a susținut că la capitolul preluare din ideile PSD, PNL are punctaj maxim. A enumerat apoi niște măsuri despre care susține că sunt trecute de liberali în lista lor, deși ele figurau deja în programul PSD și a început deja implementarea lor:
Președintele interimar al PSD a numit apoi Cabinetul Orban drept „Guvernarea copy-paste”.
Marcel Ciolacu a ținut să precizeze din nou că social-democrații vor depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului PNL. Odată cu aceasta, vor prezenta și un scurt program economic.
„Vom depune o moţiune de cenzură și va trece. Când vom depune moţiunea de cenzură, cu ce program economic vom veni pe termen scurt, până la alegerile parlamentare este, totuşi, atributul meu şi al colegilor mei de a lua această decizie în interiorul partidului”, a precizat Ciolacu.
La mijlocul lunii iunie, Klaus Iohannis catalogase dorința PSD de a depune moțiune în plină criză COVID-19 drept lipsă de bun simț: „Să vii cu moțiune de cenzură sau cu amenințarea unei moțiuni de cenzură într-o situație de criză sanitară, într-o situație de epidemie, mi se pare pur și simplu greșit și total lipsit de bun simț, și lipsit de fundament. Acuzațiile sunt nefondate”.