Ministerul Transporturilor va avea o sumă record alocată la rectificarea bugetară pregătită de Guvernul Orban, a anunțat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, care a explicat că e nevoie de investiții pentru ca „economia să meargă mai departe” și să fie acoperite cheltuielile bugetare, printre care pensiile și salariile, și pe viitor. Reamintim că Executivul, care a anunțat luni că relaxarea programată pentru 1 iulie se amână, va prezenta miercuri programul de relansare economică.
„Pentru partea a doua a anului pregătim investiţii. (…) Ministerul Transporturilor va avea o sumă record alocată la rectificarea bugetară. Până acum se tăiau banii de la Transporturi la fiecare rectificare bugetară. Veţi vedea, anul acesta vor avea o sumă record alocată investiţiilor. Şi cam tot ce este investiţie va avea bani alocaţi în plus. Anul acesta, este singurul mod prin care putem să avem o economie care să se dezvolte şi în viitor ca să putem să plătim cheltuielile pe care le avem şi astăzi. Şi aici vorbim şi de pensii şi de salarii şi de ajutoare sociale etc. Dacă vrem să avem bani să le plătim şi în viitor, trebuie să investim astăzi ca economia să meargă mai departe”, a declarat Florin Cîțu, luni, la Digi 24, potrivit Agerpres.
El susține că „nu trebuie doar să semnăm contractele. Aici este şi discuţia mea cu colegii mei. Nu trebuie doar să semnăm că vom avea o autostradă, trebuie să o începem anul ăsta. Trebuie să începem aceste autostrăzi anul ăsta, cele pe care le doresc românii: Sibiu-Piteşti. Trebuie începută anul acesta. Şi celelalte obiective mari pe care le avem: spitale regionale”.
Ministrul Finanțelor a precizat că Guvernul Orban alocat pentru investiții 13,1 miliarde de lei în primele cinci luni din 2020 și susține că este vorba despre cea mai mare sumă de bani din ultimii zece ani.
„Noi, când am venit, am schimbat şi paradigma de guvernare. Am spus că vom aloca mai mulţi bani pentru investiţii. O mare parte din succesul din primele cinci luni se datorează – în condiţiile date este un succes. Uitaţi-vă în ce condiţii sunt alte ţări! Vă spun relativ la ce ni se spunea că va fi România. Cum este România astăzi relativ la ce ne spuneau şi instituţii internaţionale şi economişti din bănci private şi mai ales social-democraţii? Relativ la ce ne spuneau că se întâmplă cu economia este un succes astăzi. Şi vă spun de ce: în primele cinci luni am alocat pentru investiţii şi am investit cea mai mare sumă de bani din ultimii zece ani: 13,1 miliarde de lei. Deficitul pe care îl avem astăzi vine din faptul că am cheltuit jumătate din bani pentru cheltuieli Covid. De acolo vine acest deficit. Din 3,6% deficitul pe primele cinci luni de zile, jumătate sunt bani pentru Covid”, a afirmat demnitarul.
Florin Cîțu a explicat că, pentru a înțelege „dimensiunea crizei” provocate de pandemia de coronavirus e important de observat că „în SUA se estimează un deficit bugetar de aproape 24% din PIB”, în timp ce în zona euro „în jur de 13%, iar în România de 6,7%”.
„Economia globală trece astăzi printr-o criză nemaiîntâlnită în care a trebuit să ţinem mai întâi oamenii sănătoşi, dar nici să omorâm economia. A fost o provocare mare pentru acest Guvern. Noi ne uităm la noi, dar lucrurile sunt dificile pentru toate economiile. În SUA se estimează un deficit bugetar de aproape 24% din PIB, în acest an, ca să înţelegeţi dimensiunea crizei. În Europa, zona euro, va fi în jur de 13%, iar în România de 6,7% din PIB. În acest moment şi lucrurile arată ok. Am reuşit, prin măsurile pe care le-am luat, să avem primul trimestru de creştere economică, deci 2,4% din PIB, ceea ce a fost, după Irlanda, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. PIB-ul la 6 luni, avem trimestrul 2 care este afectat negativ, şi aici vom avea o contracţie a economiei într-un scenariu care merge pentru final de an spre minus 2,2% din PIB pentru tot anul. România nu va avea o recesiune tehnică, deci nu vom avea două trimestre negative în niciun caz. Vom avea revenirea economiei din trimestrul 3, aşa cum am spus de la început”, a explicat Florin Cîțu.
Demnitarul susține că „rata inflaţiei a scăzut în fiecare lună în guvernarea PNL. Anul trecut, în creştere economică, fără niciun fel de criză, rata inflaţiei era în jur de 4%, iar anul acesta suntem aproape de 2% şi în continuare preţurile scad. Nimic din ce au aruncat în piaţă cei de la PSD nu s-a întâmplat. A fost cumva o strategie a celor de la PSD de a speria oamenii, de a-i panica. Dacă nu ar fi fost ascunşi în spatele declaraţiilor politice, jumătate din PSD era astăzi în puşcărie. Nu poţi să te foloseşti şi să panichezi întreagă Românie doar pentru a câştiga tu politic. Acest scenariu a afectat şi economia, şi turismul, dar i-a speriat şi pe români. Tot acest lucru a fost o campanie orchestrată, plătită de PSD. Sunt pe reţelele de socializare, televiziunile prietene, reclamele pe online. Nu cred că o reclamă pe un ziar online o faci gratuit, trebuie să plăteşti pentru ea”.