Alegeri prezidențiale în Polonia: Președintele în exercițiu, Andrzej Duda, câștigă primul tur de scrutin

Alegeri prezidențiale în Polonia: Președintele în exercițiu, Andrzej Duda, câștigă primul tur de scrutin
Foto: hepta.ro/DPA Images / Hubert Mathis

UPDATE, 28 iunie, ora 23.45 –Actualul președinte al Poloniei, Andrzej Duda, s-a clasat pe primul loc după primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat duminică.Potrivit datelor unui sondajIpsos, acesta ar fi obșinut41,8% dintre voturi, iar în turul al doilea se va confrunta cu actualul primar al Varșoviei,Rafal Trzaskowski, care ar fi obținut 30,4% din voturi, potrivit Reuters.

Polonezii sunt așteptați duminică la urne pentru a-și alege președintele, în cadrul primului tur al unui scrutin prezidențial care a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus, informează The Guardian. Cu cele mai mari șanse este creditat actualul șef al statului, Andrzej Duda, care candidează pentru al doilea mandat. Secțiile de votare au fost deschise la ora locală 07:00 (05:00 GMT), iar votul se va încheia la ora locală 21:00 (19:00 GMT), atunci când vor fi anunțate și primele rezultate parțiale.

Polonezii sunt așteptați, duminică, la vot pentru a-și alege președintele

Sondajele de opinie arată că este puțin probabil ca vreunul dintre candidați să obțină duminică peste 50% dintre voturi și, prin urmare, să fie declarat câștigător din primul tur. Favorit este însă președintele în exercițiu, Andrzej Duda, susţinut de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), care se află la guvernare.

Principalul lui adversar este Rafal Trzaskowski, reprezentant al partidului de opoziţie Platforma Civică (PO) și actual primar al Varșoviei.

De altfel, potrivit sondajelor, între cei doi se va da bătăălia finală din al doilea tur de scrutin, programat pentru data de 12 iulie.

În cursa electorală s-au mai înscris Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, președinte al Partidului Poporului, Robert Biedron (de stânga), politicianul de extremă-dreapta Krzysztof Bosak şi jurnalistul Szymon Holownia.

Actualul șef al statului, Andrzej Duda, este favorit să câștige alegerile prezidențiale

Cu doar câteva zile înaintea alegerilor de duminică, președintele Andrzej Duda a fost primit la Casa Albă de liderul american Donald Trump. De altfel, președintele SUA consideră administraţia PiS de la Varșovia un aliat european-cheie pentru Statele Unite. Aceasta a fost prima întâlnire a lui Trump cu un lider străin de la debutul pandemiei de coronavirus.

„Președintele Duda se descurcă foarte bine înPolonia. (…) Face o treabă grozavă”, a declarat Trump referindu-se la omologul său polonez.

Obiectivul principal al părții poloneze dinaintea vizitei în SUA a fost stimularea asistenței militare aStatelor Unite ale Americii, o cerere constantă din partea Varșoviei, mai ales de la anexarea Rusiei a Crimeei în 2014.

Scrutinul a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus

Programate inițial pentru luna mai, alegerile prezidențiale din Polonia sunt organizate în condiții speciale, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, autoritățile au decis că alegătorii își pot exprima opțiunea electorală atât tradițional, prezentându-se la secțiile de vot, cât și prin metoda votului prin corespondență. Astfel că, din cei peste 30 de milioane de polonezi cu drept de vot, aproape 192.000 au ales varianta de a vota prin corespondență.

Potrivit datelor oficiale, în Polonia au fost înregistrate până acum peste 33.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, iar bilanțul deceselor a depășit 1.400.

Francezii votează, duminică, în al doilea tur al alegerilor municipale

Polonia nu este singurul stat unde au loc alegeri în acest sfârșit de săptămână. Islandezii s-au prezentat sâmbătă la urne, tot în cadrul alegerilor prezidențiale, iar, potrivit rezultatelor parțiale, președintele în exercițiu, Gudni Johannesson, a obținut un nou mandat.

Și tot duminică, aproape 16 milioane de francezi sunt așteptați în secțiile de votare în al doilea tur al alegerilor municipale. Primul tur al scrutinului a avut loc pe 15 martie, când infecțiile cu noul coronavirus începuseră să se rămpândească puternic pe teritoriul francez. Câteva zile mai târziu, oficialii de la Paris au anunțat măsuri severe de restricție în întreaga țară, motiv pentru care cel de-al doilea tur al municipalelor a fost amânat.

De altfel, potrivit rezultatele unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Namur, organizarea primului tur al alegerilor municipale din Franța, pe 15 martie, a contribuit la extinderea epidemiei decoronavirus, ducând la apariția a 4.000 de cazuri de spitalizare în plus, legate deCOVID-19.

Specialiștii susțin însă că după două luni de izolare și măsuri extrem de stricte împotriva răspândirii nouluicoronavirus, situația epidemică din acest moment nu este comparabilă cu cea din martie, atunci când alegătorii s-au prezentat pentru prima dată la vot. Așadar, pericolul este mult mai mic de acestă dată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`