Evaluare Națională 2020 – sesiune specială. Elevii claselor a VIII-a susțin azi proba scrisă la Limba și literatura română

Evaluare Națională 2020 - sesiune specială. Elevii claselor a VIII-a susțin azi proba scrisă la Limba și literatura română
Foto: pixabay

Anul acesta, elevii care au terminat clasa a VIII-a au parte de o sesiune specială a Evaluării Naționale. Aceasta începe cu luni, 29 iunie, cu proba la Limba și Literatura Română. Sesiunea specială este o premieră și s-a organizat din cauza pandemiei de coronavirus. Prin urmare, la aceasta au participat elevii care la prima sesiune au avut temperatura peste 37,3 grade Celsius, care au fost internați sau care s-au aflat în carantină din cauza bolii Covid-19. În altă ordine de idei, Rezultatele la Evaluarea Națională vor fi anonimizate.

Evaluare Națională 2020 – sesiune specială. Elevii susțin proba scrisă la Limba și literatura română

Elevii claselor a VIII-a s-au putut înscrie la sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020 începând cu data de 22 iunie.

Ministerul Educației a publicat încă de la începutul lunii iuniecalendarul pentru sesiunea specialăa Evaluării Naționale 2020.

Sesiunea specială a Evaluară Naționale va începe cu examenul Limba și Literatura Română, luni, 29 iunie. În ziua următoare, pe 30 iunie, are loc proba la Matematică.

Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Pentru rezolvarea subiectelor, absolvenții clasei a VIII-a vor avea la dispoziție 2 ore.

Sesiune Specială pentru Evaluarea Națională 2020

Cum este specificat mai sus, proba specială a Evaluării Naționale se organizează pentru cei care s-au aflat în imposibilitatea de a susține examenul din cauză că au avut temperatura peste 37,3, au fost în izolare, carantină din cauza epidemiei de Covid-19 sau nu au reușit să ia parte la prima sesiune din diverse motive medicale.

„În contextul epidemiologic actual, Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a aprobat ordinul privind organizarea sesiunilor speciale de Evaluare Națională și Bacalaureat pentru absolvenții care nu vor putea participa la prima sesiune, în vederea asigurării egalității de șanse. La aceste sesiuni speciale vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină sau cei care nu au participat în prima sesiune din alte motive medicale”, scrieEdu.ro.

Aceasta are loc la finalul lunii iunie, după cum urmează:

22-26 iunie: înscrierea candidaților

29 iunie: Limba și literatura română

30 iunie: Matematică

1 iulie: Limba și literatura maternă

2 iulie: afișarea rezultatelor (ora 12:00)

2 iulie: depunerea contestațiilor (între orele 14:00 – 19:00)

4 iulie: afișarea rezultatelor finale (după ora 12:00)

Rezultatele la Evaluarea Națională vor fi anonimizate

Anul acesta avem parte de încă o premieră. S-a luat decizia ca rezultatele la Evaluarea Națională, la fel și cele de la Bacalaureat, să fie anonimizate, lucru care nu s-a mai petrecut până acum.

Ministerul Educației a precizat că schimbarea a fost operată la solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Astfel, fiecare candidat va primi un cod unic, pe care va trebui să-l identifice la afișarea rezultatelor și, astfel, își va afla notele. Rezultatele vor fi afișate la avizierele liceelor și pe platforma Ministerului Educației.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)