CORONAVIRUS | DSP-urile au termen până luni să transmită situația spațiilor unde pot fi izolați infectații asimptomatici

CORONAVIRUS | DSP-urile au termen până luni să transmită situația spațiilor unde pot fi izolați infectații asimptomatici
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Sănătății a transmis că Direcțiile de Sănătate Publică au termen până luni să-i comunice situația spațiilor în care pot fi izolate persoanele testate pozitiv cu coronavirus, dar asimptomatice. De asemenea, DSP-urile trebuie să prezinte rezultatul evaluării spitalelor care tratează pacienți COVID-19, în vederea reluării internărilor și a intervențiilor chirugicale programate, precum și a activității în ambulatorii, pentru pacienții non-COVID. Totul se întâmplă în contextul în care, joi, Curtea Constituțională a stabilit că internarea obligatorie, instituită prin ordin al ministrului Sănătății, este neconstituțională.

DSP-urile trebuie să transmită Ministerului Sănătății care sunt spațiile în care pot fi izolate persoanele cu coronavirus, dar asimptomatice

Direcțiile de Sănătate Publică din toată țara trebuie să trimită Ministerului Sănătății, până luni, situația spațiilor în care pot fi izolați cei care sunt testați pozitiv cu coronavirus, dar nu prezintă simptome.

„Astăzi, 26 iunie 2020, în cadrul unei videoconferințe, reprezentanții Ministerului Sănătății au solicitat direcțiilor de sănătate publică un raport privind identificarea și pregătirea unităților destinate izolării și tratamentului persoanelor asimptomatice infectate cu noul coronavirus, conform prevederilor Ordinului 1137/2020”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Oficialii vorbesc de mai multe săptămâni despre posibilitatea ca infectații asimptomatici să fie cazați în diverse spații și să nu mai fie internați în spitale, în cazul în care un număr prea mare de infectări va pune presiune pe sistemul sanitar.

Recent, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat un Ordin ce prevede că oamenii infectați cu coronavirus, dar asimptomatici sau cu simptome ușoare pot fi externați după zece zile.

Ulterior, joi, judecătorii Curții Constituționale au decis, cu unanimitate de voturi, că internarea obligatorie și carantinarea, prin Ordin de Ministru, sunt neconstituționale.

Demersuri pentru reluarea internărilor și a intervențiilor pentru pacienții non-COVID

Ministerul Sănătății a mai anunțat că a solicitat Direcțiilor de Sănătate Publică să-i comunice, tot până luni, rezultatul evaluării spitalelor care tratează pacienți cu COVID-19, în vederea reluării internărilor și a intervențiilor chirugicale programate, precum și a activității în ambulatorii, pentru pacienții non-COVID.

Una dintre problemele acestor ultime luni a fost cea a pacienților care nu au coronavirus, unii dintre ei acuzând că nu sunt primiți la tratament. În acest contextul, unele spitale de suport COVID au cerut permisiunea de a reveni la tratarea pacienților care nu sunt infectați.

„În cadrul videoconferinței au mai fost discutate și alte probleme cu care se confruntă direcțiile de sănătate publică și unele spitale în această perioadă, precum deficitul de personal medical de specialitate cu precădere în domeniile terapie intensivă și epidemiologie din cauza lipsei posibilității transferului între unități, rezultatele controalelor efectuate de curtea de conturi, plata orelor suplimentare, etc”, se mai arată în comunicatul Ministerului.

Pe 10 aprilie, pentru Digi24, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, preciza că, odată cu atingerea unui anumit nivel în spitalele suport, se vor putea trata la domiciliu sau în zonele tampon cazurile asimptomatice sau uşoare, iar cazurile grave, critice, la secțiile de Terapie Intensivă, în secţiile de boli infecţioase, de pneumologie, în secţiile de la spitalele judeţene sau de la spitalele private.

Vineri, pentru a doua zi la rând, România a depășit pragul de 400 de noi infectări cu coronavirus. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 25.697. S-au vindecat 18.181 de persoane. În schimb, de la izbucnirea crizei, 1.579 de pacienți COVID-19 au decedat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:47 - Sondaj de opinie, în ajunul alegerilor prezidențiale: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru intrarea în turul doi. Cei doi sunt cotați la 19%
11:34 - Cât a costat încoronarea regelui Charles al III-lea? Publicarea cifrelor a dus la critici privind sumele mult prea mari cheltuite
11:29 - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca / Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt
11:17 - Zi decisivă pentru aderarea la Spațiul Schengen: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României
10:50 - Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Anunțul Forțelor Aeriene Române
10:26 - Reacția NATO după ce Rusia a lansat în Ucraina o rachetă balistică: „Nu va schimba determinarea aliaţilor NATO de a sprijini Ucraina”
10:25 - Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: „Nu o să se desființeze oficii poștale și nu o să fie dați oameni afară” / „Până în momentul de față nu sunt încântat de modul în care s-a reușit implementarea programului de investiții de la Poșta Română” (VIDEO)
09:56 - Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat
09:48 - Autostrada A1 a fost închisă din cauza vântului puternic și a viscolului. Mai multe indicatoare rutiere au fost distruse
09:26 - Cod roșu şi portocaliu de viscol în cea mai mare parte a ţării. Rafale de vânt vor fi de peste 120 km/h