Cutremur de 5,2 magnitudine în Turcia: Seismul a fost resimțit și la Istanbul (VIDEO)

Cutremur de 5,2 magnitudine în Turcia: Seismul a fost resimțit și la Istanbul (VIDEO)

Un cutremur de 5,2 magnitudine s-a produs, vineri, în Turcia, epicentrul fiind localizat pe coasta Mării Egee, în orașul Manisa, informează presa internațională. Seismul a avut loc la ora locală 10:21 AM (08.20 GMT), la o adâncime de 10 kilometri, în districtul Golmarmara. Mișcarea telurică a fost resimțită în orașele Izmir şi Balikesir, dar și la Istanbul, metropolă aflată la aproximariv 400 de kilometri, notează agenția de presă Anadolu.

Cutremur puternic în vestul Turciei

Potrivit datelor transmise de Autoritatea turcă pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă (AFAD), seismul a avut o magnitudine de 5,5.

Până la ora transmiterii acestei știri nu au fost raportate victime sau eventuale pagube materiale.

„Nu am primit relatări despre daune sau victime în zona epicentrului şi în satele din jurul său”, a declarat guvernatorul Manisei, Yasar Karadeniz.

Orașul Manisa se află pe o falie seismică activă, potrivit AFAD.

Cutremur de 5,2 magnitudine în Turcia: Seismul a fost resimțit și la Istanbul

Mai multe cutremure puternice s-au produs în ultimele zile în diferite zone ale lumii.

Cutremur de magnitudine peste 7, în Mexic

Pe 23 iunie, Mexicul a fost zguduit de un seism de 7,4 magnitudine, în urma căruia autoritățile au emis și o alertă de tsunami. Epicentrul cutremurului a fost localizat în statulOaxaca, iar cel puțin șase oameni și-au pierdut viața. Serviciul seismologic naţional a raportat cel puțin147 de replici în prima oră de după producerea seismului, cea mai puternică având magnitudinea de 4,6.

Alte douăseisme de mare intensitate s-au produs joi, în zonaCercului de Foc al Pacificului.

Uncutremurde 5,9 magnitudine a avut loc în noaptea de miercuri spre joiîn Noua Zeelandă, în apropierea coastelor Insulei de Sud.Epicentrul a fost localizatla 87 de kilometri nord-nord-vest de Te Anau, în largul coastelor regiunii izolate Milford Soundșinu a provocat pagube materialeimportante. Cutremurul a fost urmat de cel puțin 10 replici în zonă,între 2,4 și 3,5 grade pe scara Richter.

Un altsesim cu magnitudinea 6,2s-a produs joidimineațăîn largul coastelor Japoniei,fără a fi emisă alertă de tsunami. Seismul s-a produs lao adâncime de 29,3 kilometri, la circa 40 de kilometri est de Tokyoși a fost resimţit la periferia capitalei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:16 - Ialomițianu: Coaliția PSD-PNL ne ascunde planul de măsuri fiscale. Ar fi un dezastru să se majoreze taxele de la anul, în condițiile în care prețurile deja au început să crească iar (VIDEO)
16:57 - Cine sunt maneliștii din România care au invadat scenele din Chișinău. Primarul pro-rus, Ion Ceban, a promovat toate concertele organizate din bani publici, pe rețelele sociale
16:42 - Un pescar norvegian a prins un submarin nuclear al SUA și l-a târât 4 kilometri
16:28 - Un adolescent de 17 ani din Covasna a înjunghiat un bărbat de 33 de ani. Victima a fost transportată la spital
16:21 - Decizia surprinzătoare luată Mircea Lucescu cu doar câteva ore înainte de meciul România-Kosovo. La ce jucători a renunțat
16:10 - Surse: Scenariile de lucru în Ministerul Finanțelor pentru creșterea taxelor din 2025 – impozit pe venit de 20%, TVA de 21% sau impozit progresiv
16:02 - Felix Cozma (PSD) despre o guvernare cu PNL-ul, după alegeri: „Am rămas constanți în gândire și dorim o guvernare alături de ei” (VIDEO)
15:59 - Teodora Desagă: Singura variantă ca dreapta să guverneze în România din 2025 este ca reprezentanții Forța Dreptei să intre în Parlament. Ludovic Orban, singurul candidat liberal care nu a trădat votul anti-PSD (VIDEO)
15:42 - Silviu Coșa: Sondajele s-au transformat într-un instrument de manipulare. PNL a avut un scor politic în zona 30% în primăvară și la acesta ne raportăm în toate acțiunile noastre (VIDEO)
15:25 - Diana Buzoianu: Avem partea de PSD și sateliți ai PSD – AUR, Geoană, PNL – și avem un om și un partid care nu s-au legat sub nicio formă de PSD până acum, Elena Lasconi și USR (VIDEO)