Legendarul Rivaldo, cuvinte măgulitoare la adresa lui Ianis Hagi

Legendarul Rivaldo, cuvinte măgulitoare la adresa lui Ianis Hagi
foto: facebook

Legendarul Rivaldo a comentat transferul lui Ianis Hagi la Rangers. În opinia brazilianului, mutarea în Scoția reprezintă o rampă de lansare pentru a ajunge mai apoi să evolueze într-un campionat de top.

„Ianis Hagi s-a transferat la un club mare cu o tradiţie grozavă şi cu fani entuziaşti. Rangers e unul dintre cele mai bune cluburi din Scoţia şi participă constant în cupele europene. Acum îl au şi pe popularul Steven Gerrard ca manager.

E un vis pentru orice jucător să evolueze în Spania sau Anglia, iar Hagi face progrese, încet, încetşi cred că va avea calităţi să joace în Spania, curând. Momentan, se află la un club excelent, care îl va ajuta să se dezvolte în continuare”, a declarat Rivaldo, într-un interviu pentru Adevărul.

Transferul lui Ianis Hagi la Rangers, contestat de un fost jucător al scoțienilor

Ianis Hagi s-a transferat la Glasgow Rangers, la comanda lui Steven Gerrard. Mutarea mijlocașului român are și contestatari. Printre aceștia, un fost jucător al formației scoțiene, Ricky Foster.

Fost internațional de tineret și jucător la Glasgow Rangers în perioada 2010-2011, respectiv 2013-2015, Ricky Foster crede că transferul lui Ianis Hagi este o decizie greșită.

„Au plătit 4 milioane de lire sterline pentru băiatul acela, Hagi. Au cheltuit 4 milioane pentru un necunoscut. Mai bine dădeau un milion pentru un băiat puțin mai în vârstă, dar care a fost înainte acolo”, a declarat Foster pentru Open Goal, citt de RangersNews.uk.

Ianis Hagi a fost cumpărat de Rangers pentru 3,3 milioane de euro, de la Genk. Suma va fi achitată de-a lungul următoarelor 3 sezoane.

12 partide a bifat Ianis Hagi pentru Glasgow Rangers, club la care a înscris 3 goluri și a reușit două pase decisive.

De-a lungul carierei, Ianis Hagi a mai jucat pentru FC Viitorul, Fiorentina și Genk.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară