Familia regală britanică este urmărită și apreciată de foarte multă lume. Tot ce se petrece în interiorul acesteia face obiectul mai multe subiecte de presă. Interesul a sporit după ce Prințul Harry a decis că este timpul să se retragă și să renunțe la titlurile regale. După cum bine știți, acesta s-a mutat împreună cu soția sa, Meghan Markle și fiul lor, Archie, în Los Angeles. În urma deciziei pe care a luat-o Prințul Harry, relația dintre el și fratele său, Prințul William, a avut de suferit. Acum, vom putea afla adevăratele dedesupturi ale relației dintre cei doi frați, odată cu publicarea unei cărți care are ca obiect parcursul celor doi prinți și cum au ajuns ei de la prietenie la ceartă.
Istoricul regal Robert Lacey lucrează la o carte care are ca subiect relația dintre Prințul William și Prințul Harry. Ba chiar numele cărții va fi „William și Harry – prietenia și disputele”, potrivit Elle. Robert Lacey a dezvăluit că de multe ori în procesul de documentare a rămas uimit de ceea ce a aflat, iar în alte ocazii, emoțiile l-au acaparat până la lacrimi.
„S-a scris foarte mult despre asta, dar s-a înțeles puțin. Fiii prințesei Diana s-au aflat sub observare atentă încă de când s-au născut. Crescuți ca niște frați foarte uniți, ultimele 18 luni s-au dovedit o mare încercare pentru legătura puternică dintre ei”, este o parte din rezumatul scris de Robert Lacey. De asemenea, acesta este și consultant al serialului Netflix The Crown.
„Cu o cunoaștere a vieții de la curte și acces la surse impecabile, Robert Lacey investighează realitatea nespusă a legăturii dintre cei doi frați, explicând ce s-a întâmplat atunci când doi fii sunt crescuți pentru viitoruri foarte diferite și arată cum distrugerea acestei legături a început odată cu destrămarea mariajului părinților săi”, este continuarea rezumatului cărții.
Prin intermediul cărții, oamenii vor lua parte la contextul istoric și vor afla amănunte despre modul în care au contribuit la răcirea relației dintre Prințul William și Prințul Harry atât căsniciile celor doi, dar și deciazia lui Harry de a renunța la titlurile regale.
Meghan Markle speră că prin publicarea biografiei „Finding Freedom: Harry, Meghan and the Making of a Modern Royal Family”, lumea își va schimba opinia despre ea și că nu au avut de ales decât să părăsească viața regală.
„Ea a spus că această biografie va da cărțile pe față și va arăta lumii că ei nu au avut de ales decât să părăsească viața regală”, a precizat un prieten apropiat al fostei actrițe.
„Vrea să spulbere imaginea sa de divă exigentă, care era nepoliticoasă cu angajații regali și alții, fiind doar interesată de faimă și putere”, după cum au mărturisit mai multe surse. „Meghan are impresia că cititorii vor putea în sfârșit să înțeleagă suferința și problemele pe care a trebuit să le îndure”. Meghan spune că oamenii trebuie să îi vadă și „partea vulnerabilă, descrisă foarte în detaliu în carte”.