Anglia repornește motoarele economiei. Noi măsuri de relaxare anunțate de către Boris Johnson

Anglia repornește motoarele economiei. Noi măsuri de relaxare anunțate de către Boris Johnson
Foto: Hepta - DPA Images / Julian Simmonds

Noi măsuri de relaxare au fost anunțate în Anglia, care vor fi implementate începând de luna viitoare, din data de 4 iulie.

Saloanele de înfrumusețare, hotelurile, restaurantele, puburile, cinematografele, galeriile de artă și muzeele se vor redeschide, cu condiția ca oamenii să păstreze distanța socială, de minim 2 metri. De asemenea, și evenimentele private, cum ar fi nunțile vor putea fi permise, cu maxim 30 de participanți. Prim-ministrul Boris Johnson a făcut anunțul, fost bolnav de COVID-19, informează BBC.com și The Guardian.

Avertismentul lui Boris Johnson pentru cetățenii din Anglia

Totodată, oficialul britanic a atras atenția că măsurile sunt „reversibile”. Așadar, în cazul în care numărul cazurilor de infectare va crește puternic, sunt mari șanse să se revină a vechile măsuri.

Teatrele și sălile de concert, care au în vedere organizarea spectacolelor live, vor mai trebui să aștepte. Cel mai probabil, vor primi „undă verde” în următoarea etapă de relaxare.

Nivelul de alertă în Marea Britanie a fost redus

În urmă cu câteva zile, autoritățile sanitare din Marea Britanie au anunțat că nivelul de alertă de coronavirus din Regatul Unit a fost redus de la 4,la 3.

Circa 42.800 de persoane testate pozitiv la noul coronavirus de tip SARS-CoV-2 au murit în Marea Britanie, cel mai grav bilanţ la nivel mondial după Statele Unite și Brazilia. Deşi numărul de morţi şi spitalizări s-a redus în ultimele săptămâni, situaţia rămâne îngrijorătoare, mai ales în azilurile de bătrâni.

Potrivit ultimelor date oficiale raportate de autoritățile sanitare, în Marea Britanie au fost înregistrate peste 300.000de cazuri de îmbolnăvire deCOVID-19, dintre care, mulți s-au vindecat.

Anglia și-a deschis magazinele din martie

În Anglia, unde locuiește peste 80% din populația Regatului Unit, au intrat în vigoare deciziile de relaxare a măsurilor de urgență aplicate pentru combaterea răspândirii noul coronavirus de tip SARS-CoV-2, însă Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord păstrează măsurile existente.

Pe teritoriul Marii Britanii s-au redeschis toate magazinele care au fost închise după decretarea carantinei. Retailerii sunt obligați să respecte regulile de distanțare socială, ceea ce va determina o nouă experiență pentru cumpărători.

Marile magazine, comercianții de îmbrăcăminte, magazinele electrice, librăriile și alte magazine neesențiale au fost închise începând cu 23 martie, când premierul britanic, Boris Johnson, a impus un blocaj pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`