În săptămâna 15 – 21 iunie,unul din șapte cazuri de Covid-19 a fost înregistrat la personal medical, anunță, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe îmbolnăviri au fost, săptămâna trecută, în județele Braşov, Suceava, Vrancea şi Argeş, dar și în municipiul București.
Potrivit raportului săptămânal al INSP, înb perioada 15 – 21 iunie, 45,7% din totalul cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus s-au înregistrat în Bucureşti, Braşov, Suceava, Vrancea şi Argeș.
Totodată, 1 din 7 cazuri a fost înregistrat la personal medical.
Institutul mai precizează că 47,3% din totalul deceselor cauzate de SARS-CoV-2 au fost înregistrate în Suceava, Vrancea, Bucureşti, Argeş şi Bistriţa-Năsăud.
76,7% din totalul deceselor au fost la persoane de peste 60 de ani, iar 58,8% au fost bărbați.
Conform datelor INSP, 93,6% dintre toţi cei decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 214 noi îmbolnăviri și 16 decese, anunță, marți, ora 13.00, Grupul de Comunicare Strategică.
Astfel, bilanțul infecțiilor, la nivel național, a ajuns la 24.505.
În acest moment, 200 de pacienți sunt internați la terapie intensivă, fiind pentru prima dată de la debutul epidemiei decoronaviruscând se atinge acest prag în România.
Totodată, de la începutul crizei sanitare, 17.187 români au fost declarați vindecați și externați din unitățile medicale.
Bilanțul deceselor, în țara noastră, a ajuns la 1.539, în ultimele 24 de ore fiind raportate 16 noi victime.
Până în acest moment, la nivel național au fost prelucrate 639.322 de teste, cu 8.948 mai multe față dedatele transmise luni.
De asemenea, în prezent, pe teritoriul României, se aflăîn carantină instituționalizată1.241 de persoane, iar alte 70.768 sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
În ceea ce privește situația pe județe a cazurilor de contaminare, Suceava de apropie de pragul de 4.000 de îmbolnăviri, în timp ce Bucureștiul va depăși în curând pragul de 3.000 de cazuri de contaminare.
Cele mai multe infectări sunt raportate, așadar, în: Suceava (3.946), București (2.778), Brașov (1.245), Botoșani (974), Neamț (952) și Vrancea (942).
Pe de altă parte, județele care raportează cele mai puține cazuri de îmbolnăvire sunt: Mehedinți (177), Tulcea (173), Vaslui (170), Olt (166), Călărași (149), Maramureș (149), Brăila (130), Sălaj (113), Caraș-Severin (112), Satu Mare (76) și Vâlcea (48).
În ceea ce privește situația românilor din afara țării, până în acest moment, au fost testați pozitiv pentru infecția cu noulcoronavirus3.601 de conaționali. În acelați timp, de la debutul pandemiei deCOVID-19, 115 români din afara țării au decedat.Grupul de Comunicare Strategică mai transmite că dintre cetățenii români confirmați cu noulcoronavirus, 31 au fost declarați vindecați.