Ministerul român al Afacerilor Externe face precizări cu privire la situația românilor infectați cu noul coronavirus în această țară. Astfel, potrivit datelor obținute de Ambasada României la Berlin, în urma testării efectuate în rândul locuitorilor dintr-un complex de imobile din orașul Göttingen / Niedersachsen, ”au fost identificate 120 de persoane infectate cu COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.
”Reprezentanții Autorității de Sănătate au informat că, la acest moment, nu sunt disponibile date cu privire la identitatea și cetățenia persoanelor infectate, fiind prioritare demersurile de reducere a riscului de propagare a infecției”, precizează MAE.
Procedurile de verificare și testare a tuturor persoanelor care trăiesc în acel complex sunt în desfășurare.
Astfel, întregul complex de locuințe a fost plasat în carantină pentru o perioadă de 7 zile, măsură care poate fi restrânsă apoi la nivelul anumitor locuințe, în funcție de felul în care evoluează starea de sănătate a persoanelor testate.
Cei care vor primi rezultate nevative la două teste pentru infecția cu noul coronavirus vor putea ieși din zona carantinată, însă cu respectarea anumitor condiții.
Totodată, autoritățile locale au stabilit un sistem de furnizare a alimentelor și a produselor de strictă necesitatepentru persoanele aflate în zona de carantină. Toate persoanele aflate în această situație vor primi, gratuit, din donații două mese pe zi și alte bunuri de strictă necesitate.
De asemenea, în complexul respectiv au fost operaționalizate un punct medical mobil și un centru de informare pentru rezidenți.
Reprezentanții MAE au făcut precizări și cu privire la scandalul din complexul rezidențial, unde mai multe persoane, printre care și români, s-au luat la bătaie cu forțele de ordine. Oamenii s-au revoltat pentru că vestea intrării în carantină nu le-a fost comunicată înainte de impunerea efectivă a restricțiilor. Poliţiştii fost nevoiţi să folosească gaze lacrimogene pentru a calma spiritele.
”Cu referire la incidentele dintre rezidenți și forțele de ordine prezente la fața locului, MAE precizează că, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile germane, o parte dintre persoanele supuse măsurii carantinei au încercat să părăsească zona, acestea fiind oprite de autoritățile de ordine publică prezente la fața locului.(…) Ambasada României la Berlin menține dialogul cu autoritățile locale și este pregătită să acorde asistență consulară conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de statul de reședință în contextul pandemiei de COVID-19”, au mai transmis reprezentanții MAE.
Potrivitdatelor publicate lunide Institutul Robert Koch, cu privire la evoluția epidemieid e coronavirus în Germania, în ultimele 7 zile, incidența cazurilor deCOVID-19, la nivel național, a ajuns la rata de 4,4. Este vorba despre totalitatea cazurilor de îmbolnăvire apărute într-o săptămână, raportat la populația totală. În acest bilanț nu au fost cuprinse însă și datele din landurile Baden-Württemberg, Saarland și Saxonia.
Aceste informații sunt publicate în contextul în care Institutul Robert Koch a anunțat, duminică, faptul că rata de contagiune acoronavirusului înGermaniaa crescut la 2,88, de la 1,79 cât era în ziua precedentă. Asta înseamnă că 100 de persoane infectate SARS-CoV-2 vor transmite virusul altor 288 de indivizi.
De asemenea, în ultimele zile, mai multe focare decoronavirusau apărut la abatoare dinGermaniaunde lucrează și muncitori români.