Florin Roman, liderul deputaților PNL, susține că „PSD se transformă în avocatul pensiilor nesimțite”, „făcând scut în jurul Avocatului Poporului”. Declarația sa vine în contextul în care social-democrații și-au exprimat dezacordul față de intenția liberalilor de a o revoca pe Renate Weber din funcție, după ce aceasta a atacat la CCR proiectul pentru impozitarea pensiilor speciale adoptat recent de către Camera Deputaților.
„Nu există niciun motiv întemeiat ca în acest moment să fie demis Avocatul Poporului. Există o diferenţă majoră de abordare a PNL. Pe vremea când era domnul Ciorbea existau plângeri în spaţiul public că domnul Ciorbea este inactiv şi nu contestă nimic. Acum doamna Weber îşi foloseşte această prerogativă şi iarăşi este împotriva văd a celor pe care le gândeşte PNL. Avocatul Poporului este o instituţie fundamentală a statului, o instituţie care acţionează în virtutea unei legi proprii şi în baza Constituţiei şi noi nu putem comenta deciziile legale ale Avocatului Poporului. Că ne plac, că nu ne plac ele se întâmplă, exact cum domnul Iohannis contestă legi importante, nu putem decât să aşteptăm să vedem cum se va pronunţa Curtea şi să mergem înainte. Orice demers care atacă instituţii fundamentale – şi domnul Orban văd că este un fan al acestui tip de demersuri – atacă CCR – atacă Avocatul Poporului, Înalta Curte – trebuie să se oprească pentru că pe fond fragilizează încrederea românilor în instituţiile fundamentale democratice”, a declarat senatorul Lucian Romașcanu, duminică, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.
În replică, Florin Roman susține că „PSD îşi bate joc de cei aproape 5 milioane de pensionari care primesc o pensie bazată pe contributivitate. Făcând scut în jurul Avocatului Poporului, PSD se transformă în avocatul pensiilor nesimţite. Vom depune mâine cererea de revocare a doamnei Renate Weber şi vom încerca să generăm o majoritate. Cine nu votează revocarea doamnei Weber devine un susţinător al pensiilor nesimţite, aşa cum este cazul PSD”.
Liderul deputaților PNL este de părere că „nu poţi să ocupi o funcţie de Avocat al Poporului şi să acţionezi împotriva voinţei poporului, care vrea tăierea pensiilor speciale”. El consideră că „scutul făcut în jurul Renatei Weber” arată „foarte clar că PSD doar a mimat voința de rupere a frăției cu pensiile speciale și că nu dorește impozitarea acestora”.
„PSD îi trădează pe pensionarii de rând, preferând să dea banii pensionarilor speciali. Scutul făcut în jurul Renatei Weber demonstrează foarte clar că PSD doar a mimat voinţa de rupere a frăţiei cu pensiile speciale şi că nu doreşte impozitarea acestora”, susține Florin Roman.