A început postul Sfinților Petru și Pavel. Ce nu ai voie să faci în această perioadă

A început postul Sfinților Petru și Pavel. Ce nu ai voie să faci în această perioadă
FOTO: Pixabay.com

Sfinții Petru și Pavel sunt prăznuiți pe 29 iunie, în acest an sărbătoarea fiind într-o zi de luni, însă până atunci credincioșii țin o perioadă de post, cunoscută și ca ”postul de vară” sau al Cincizecimii.

Sfinții Petru și Pavel, considerați propovăduitorii creștinismului în lume

Sfântul Apostol Petru a fost fiul lui Iona și fratele Sfântului Apostol Andrei, fiind originar din Betsaida. După ce s-a căsătorit, s-a mutat în Capernaum. Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos se numea Simon. Numele de Petru l-a primit de la Hristos.

Sfântul Apostol Petru a vestit Evanghelia în Țară Sfântă, în orașele din Asia Mică și a ajuns până la Roma. A fost răstignit pe cruce cu capul în jos (la cererea lui, spre a se deosebi de modul răstignirii lui Iisus Hristos), în anul 67 d. Hr., potrivit crestinortodox.ro.

Sfântul Apostol Pavel s-a născut în orașul Tars, capitală provinciei Cilicia și a primit la naștere numele Saul. Mântuitorul i-a schimbat numele în Pavel atunci când l-a chemat să fie Apostol al neamurilor.

Acesta a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Efes, Cipru, Listra, Iconiu, Derbe, Galatia, Pont, Troa, Macedonia, Ahaia, Roma. A călătorit în Cretă, în insula Malta și a ajuns până în Peninsula Iberică. Sfântul Pavel a fost martirizat împreună cu Sfântul Apostol Petru, în timpul împăratului Nero, prin decapitare.

Moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, potrivit Sinaxarului, au fost puse împreună.

Postul pentru cinstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cunoscut și sub denumirile de ”postul de vară” sau al Cincizecimii, începe în prima zi de luni după Duminica Tuturor Sfinţilor, sărbătorită la o săptămână după Rusalii, în acest an începând luni, pe 15 iunie. Durata lui este stabilită în funcție de data la care este sărbătorit Paștele, după următoarea regulă: câte zile sunt de la data Învierii din anul respectiv până la data de 3 mai, atâtea zile ține și postul de vară.

Cu toate acestea, se poate întâmpla ca postul Sfinților Petru și Pavel să se desființeze, dacă Duminica Tuturor Sfinților este după data de 29 iunie. Acesta lucru s-a întâmplat în anii 1945 și 1956, când Învierea Domnului a fost prăznuită pe 6 mai. În aceste cazuri, Sfântul Sinod a hotărât să se țină post trei zile dinaintea sărbătorii Sfinților Apostoli. Și în 1983, când Paștele a fost sărbătorit pe 8 mai, postul a fost de numai două zile, 27 și 28 iunie.

Ce nu ai voie să faci în postul Sfinților Petru și Pavel

În această perioadă, a postului Sfinților Petru și Pavel, ca și în cazul altor posturi, nu se fac petreceri și nici nunți.

De această sărbătoare, la sate, nu se alungă lupii și nici nu se pun capcane, deoarece se crede că astfel animalele se vor îmblânzi și nu vor mai ataca vitele.

Totodată, persoanele pistruiate trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, pentru ca pistruii să nu se mai înmulţească.

În credința populară se spune că, dacă tună și fulgeră în această zi, în anul respectiv nu se vor face alune si nuci, căci le mănâncă viermii și pică jos. Se mai spune că din această zi cucul și privighetorile nu mai cântă. Potrivit unei superstiții, toți cucii s-ar transforma în șoimi în această zi și ar reveni la forma lor normală în ziua Bunei Vestiri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:32 - Care sunt cele mai dorite cadouri de angajați de sărbători și ce au în plan să le ofere companiile
13:29 - Un robot „s-ar fi sinucis” la locul de muncă. În curând oamenii se vor certa și din cauza posibilelor sentimente AI
13:23 - Adriana Stoicescu: Horațiu Potra nu deține autorizație pentru niciun fel de armă. Poliția a refuzat să îi dea, considerându-l foarte periculos / Se vede cât de importantă ar fi existența unei legi a răspunderii magistraților (VIDEO)
13:07 - Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost reţinut pentru trafic de persoane. Procurorii cer arestarea sa
13:04 - Bulgaria a avertizat că ar putea întrerupe tranzitul gazelor rusești pe teritoriul său către Europa. Care este motivul
13:04 - Cum funcționa rețeaua de mercenari ai lui Horațiu Potra: Polițiștii români își luau concediu fără plată și plecau în Africa
13:00 - Un antrenor de la Olimpia Cluj a murit într-un accident în Florești. Ce spun polițiștii
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)