Înalta Curte anulează condamnarea de 4 ani de închisoare primită de Andreea Cosma, în baza deciziei CCR privind completurile nelegale. Dosarul deputatei PSD merge la rejudecare

Înalta Curte anulează condamnarea de 4 ani de închisoare primită de Andreea Cosma, în baza deciziei CCR privind completurile nelegale. Dosarul deputatei PSD merge la rejudecare

Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, marți, condamnarea de patru ani de închisoare cu executare primită de deputata PSD Andreea Cosma, fiica lui Mircea Cosma, baronul social-democrat de Prahova. Judecătorii curții supreme și-au motivat decizia pe motiv de compunere nelegală a completurilor de trei judecători de la ÎCCJ, ca urmare a deciziei luate de Curtea Constituțională a României, astfel că dosarul merge la rejudecare, potrivit G4Media.

Deputata PSD Andreea Cosma, condamnată de Înalta Curte la 4 ani de închisoare cu executare, în primă instanță

Andreea Cosma era condamnată la patru ani de închisoare cu executare în așa-zisul dosar „Ciuperceasca”, în decembrie 2018, dar decizia venea în primă instanță, astfel că atât ea, cât și ceilalți inculpați din speță au avut dreptul de a ataca sentința la completul de cinci judecători. Florin Anghel, fostdeputat și fost președinte al Consiliului Județean Prahova, fusese și el condamnat la patru ani de închisoare, în același dosar.

DNA Ploiești a dispus trimiterea în judecată a dosarului, iar procurorii susțin că, în perioada în care șefia CJ Prahova era deținută de Florin Anghel, instituțiaar fi vândut la prețuri subevaluate zeci de hectare de teren care au aparținut fostei cazărmi Ciuperceasca. Concret, la început, el a transferat din proprietatea MApN, în propietatea Consiliului Județean 40 de hectare de teren, iar ulterior le-ar fi vândut la prețuri subevaluate. Cum Andreea Cosma era notar în acea perioadă, toate tranzacțiile au fost făcute prin intermediul cabinetului său.

Sentința Înaltei Curți de marți, luată în baza deciziei CCR privind completurile nelegale de 3 judecători

În iulie 2019, CCR a admis sesizarea depusă de deputatul PSD Florin Iordache privind completurile specializate în cazurile de corupție de la ÎCCJ. La acel moment, hotărârea instituției era comentată de fostul președinte al forului Augustin Zegrean, care declara că se aștepta la un astfel de deznodământ și sublinia că, în multe dosare, va fi reluată judecata, iar pentru mulți dintre inculpați se va constata prescrierea presupuselor fapte.

„Era de așteptat, pentru că la fel au procedat și în cazul completurilor de cinci. E halucinant, dar așa este. În jur de 180 de dosare la Înalta Curte au fost judecate de completuri de trei. Dacă ne uităm în urmă, la ce s-a întâmplat după ce s-au declarat nelegale completurile de cinci, vor fi eliberați cu toții în baza unor cereri de contestații la executare și va fi reluată judecată. În multe cazuri se va constat prescrierea.CCRașa a decis și știți că deciziile ei sunt general obligatorii. Nu trebuia să se ajungă aici. ICCJ știa de lege, știa că legea impunea anumite exigențe în privința acestor completuri, dar eu am auzit-o pe doamna președintă a ICCJ spunând că toate completurile de trei au fost unele care aveau sarcină să judece și dosarele de corupție. Deci mă miră deciziaCCR, mai ales că se știa că unii vor fi salvați de această decizie”, declara Augustin Zegrean, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)