Cum se va desfășura examenul de admitere la ASE și facultatea de Jurnalism, în anul pandemic 2020

Cum se va desfășura examenul de admitere la ASE și facultatea de Jurnalism, în anul pandemic 2020

Academia de Studii Economice din Bucureşti, cea mai bună universitate de profil economic şi de administraţie publică din Europa de Sud-Est, îţi oferă oportunitatea de a face parte dintr-o comunitate universitară de prestigiu, cu cea mai bună inserţie a absolvenţilor pe piaţa muncii autohtone.

Pentru Admiterea 2020, ASE scoate la concurs, la cele 35 de programe universitare de licenţă, peste 7 300 de locuri, dintre care peste 6 400 la învăţământul cu frecvenţă şi 900 de locuri la învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă, scrie m.adevărul.ro.

Candidaţii la programele universitare de licenţă ale ASE pot urma una dintre cele 12 facultăţi ale universităţii: Administrarea afacerilor cu predare în limbi străine; Administraţie şi Management Public; Business şi Turism; Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică; Contabilitate şi Informatică de Gestiune; Drept; Economie Agroalimentară şi a Mediului; Economie Teoretică şi Aplicată; Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori; Management; Marketing şi Relaţii Economice Internaţionale. Conform QS World University Rankings, 85% dintre absolvenţi îşi găsesc de lucru în primele 6 luni de la terminarea facultăţii, în domeniul studiat.

Înscrierile pentru examenul de admitere la ASE se va desfășura în perioada 13-17 iulie

Paşii către admiterea la ASE sunt: eseul motivaţional, testul de competenţă lingvistică – pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină şi nu au certificate de competenţă lingvistică recunoscute de ASE – şi media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%). Proba scrisă eliminatorie de competenţă lingvistică pentru programele de studii cu predare într-o limbă străină se poate echivala cu certificate de competenţă lingvistică recunoscute de ASE. De asemenea, nu dau test de competenţă lingvistică candidaţii care au absolvit studiile liceale organizate în limba străină a programului de licenţă pentru care optează.

Cum va arăta admiterea din cadrul facultății de Jurnalism și Științele Comunicării în acest an?

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării va reduce anul acesta taxa de concurs cu 25% pentru înscrierea online la examenul de admitere.

Înscrierea candidaţilor la Facultatea de Jurnalism va avea loc în perioada 8-14 iulie 2020 și va scoate la concurs următoarele locuri:

Specializarea Comunicare şi relaţii publice (cu frecvenţă): 45 locuri la buget (din care 1 loc pentru etnici romi şi 1 loc pentru absolvenţi de licee situate în mediul rural) şi 75 de locuri la taxă. Alte 75 de locuri la Învăţământul online la Distanţă.

Specializarea Publicitate (cu frecvenţă): 24 locuri la buget (din care 1 loc pentru absolvenţi de licee situate în mediul rural) şi 41 de locuri la taxă. Alte 50 de locuri la Învăţământul online la Distanţă.

Specializarea Jurnalism (cu frecvenţă): 51 locuri la buget (din care 1 loc pentru etnici rromi şi 2 locuri pentru absolvenţi de licee situate în mediul rural) şi 74 locuri la taxă. Alte 50 de locuri la Învăţământul online la Distanţă.

Care vor fi probele pentru concursul de admitere?

40% – eseul motivaţional

20% – media generală a examenului de bacalaureat

20% – nota de la proba scrisă la Limba şi literatura româna a examenului de bacalaureat

20% – media generală a notelor la prima limbă străină din anii de liceu.

Depunerea actelor se va face online pe site-ul facultăţii fjsc.unibuc.ro şi doar în cazuri excepţionale la sediu.

„Le ţinem pumnii absolvenţilor de liceu care susţin examenul de bacalaureat anul acesta. Îi încurajăm pe cei mai buni să se înscrie la Facultatea de Jurnalism. Cine continuă să creadă în importanţa adevărului, a informării corecte, cui îi place să scrie, să fotografieze, să filmeze, să editeze, să se exprime prin text sau imagini, cine are vocaţia scrisului, a cititului, a documentării şi a argumentării opiniilor sale este candidatul ideal la FJSC” , a declarat Decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, specialistul în comunicare, Dr. Antonio Momoc.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`