Medicul Virgil Musta: „O explozie incontrolabilă a numărului de cazuri de COVID-19 ne poate readuce rapid în situaţia pe care am reuşit să o evităm acum 2-3 luni”

Medicul Virgil Musta: O explozie incontrolabilă a numărului de cazuri de COVID-19 ne poate readuce rapid în situaţia pe care am reuşit să o evităm acum 2-3 luni
sursa foto: Facebook

Renumitul medic Virgil Musta, de la Spitalul Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, atrage atenția într-un mesaj publicat pe Facebook că data de 15 iunie când ar trebui să intre în vigoare noi măsuri de relaxare a restricțiilor reprezintă un moment de referință în lupta cu pandemia. Totodată el a precizat că răbdarea multo români și-a atins limitele și că mulți nu mai doresc să respecte regulile de igienă încurajați de teorii ale conspirației.

”Nu se poate să avem o memorie aşa de scurtă! Haideţi să privim şi să tratăm lucrurile şi faptele cât mai echilibrat, aşa cum am încercat să fac de fiecare dată, pe toată perioada de până acum a acestei pandemii. 15 iunie devine o nouă bornă, un nou pas în procesul de revenire spre normalitate. Răbdarea multora pare să nu mai existe, iar teoriile vehiculate tot mai mult legate de inexistenţa virusului alimentează dorinţa unora de a nu mai respecta regulile minime rămase în vigoare (mască şi distanţare în spaţii închise, precum şi spălarea regulată a mâinilor). Nu se poate să avem o memorie aşa de scurtă! Faptul că în România evoluţia pandemiei a rămas sub control şi s-a reuşit evitarea unei catastrofe, nu ne dă dreptul să uităm perioada din martie –aprilie în care Italia, Spania şi alte ţări aveau spitalele total depăşite, secţiile de terapie intensivă pline, iar oamenii contaminaţi mureau pe capete pentru că mulţi nu mai aveau loc în spitale. Aceasta a fost o realitate ce nu poate fi negată, cei care şi-au pierdut pe cei dragi în acele zile sunt mulţi şi sunt reali. Sigur că majoritatea celor care au facut forme grave erau persoane în vârstă sau cu alte boli, dar aceste persoane, pentru că s-au îmbolnăvit multe în acelaşi timp, cu forme severe, au ajuns să facă imposibilă tratarea tuturor celor care aveau nevoie de îngrijire specială la ATI, iar acest lucru a condus la un număr mare de decese atunci”, a scris medicul Virgil Musta pe Facebook.

Acesta a precizat că în România a putut fi evitată o situație catastrofală precum cea din Italia, Spania sau Marea Britanie datorită unor măsuri dure luate la timp. Totodată el a subliniat că este necesar ca din punct de vedere economic să se continue măsurile de relaxare, însă cu multă atenție.

”Pentru că am avut unui decalaj de câteva săptămâni, la noi s-au luat rapid măsuri dure, dar s-a dovedit că nu am ajuns în situaţia acelor ţări, mult mai bine puse la punct medical decât noi. Adică s-a evitat contaminarea în masă, într-un interval scurt de timp, în special în rândurile persoanelor cu risc. Am vrut să reamintesc aceste lucruri, pentru a nu uita de unde am plecat şi de ce s-au luat măsurile frustrante pentru toată lumea. Din punct de vedere economic, dar nu numai, este absolut normal să continuăm etapele de relaxare a măsurilor, dar cu cap, pentru că o explozie incontrolabilă a numărului de cazuri ne poate readuce rapid în situaţia pe care am reuşit să o evităm acum 2-3 luni”, mai scrie Musta.

Avertismentul renumitului medic Virgil Musta privind noile cazuri de COVID-19

Medicul mai precizează că revenirea la o nouă blocare a activității în contextul creșterii caurilor zilnice ar putea fi evitată prin responsabilitatea fiecărui român în ceea ce privește respectarea regulilor de igienă și de distanțare socială.

”Masca şi distanţa în spaţii închise, precum şi spălarea mâinilor nu sunt măsuri greu de pus în practică, iar ele trebuie respectate în continuare. Se observă o creştere a numărului de cazuri în ultimile zile. Era de aşteptat o anumită creştere. Nu trebuie sa ne speriem, nu trebuie sa intram în panică. Tot ce trebuie să facem este să rămânem responsabili în respectarea celor de mai sus pentru că astfel această creştere poate rămâne controlabilă, iar anumite focare vor putea fi izolate, prin măsuri speciale locale sau sectoriale. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, creşterea exponenţială observată acum câteva luni în Italia (dau mereu acest exemplu şi pentru că avem mulţi români care au legătură directă cu această ţară greu încercată), dar şi mai recent în Brazilia, India şi alte ţări se va putea întâmpla şi la noi, iar acest lucru ar impune din nou măsuri foarte dure”, consideră medicul de la Timişoara.

România a sărit de 300 noi cazuri decoronavirus, cel mai mare număr înregistrat după 8 mai

Potrivitcelor mai recente datefurnizate de către Grupul de Comunicare Strategică, prezentate duminică, în ultimele 24 de ore au fost confirmate încă 320 de infectări, fapt ce duce numărul total la 21.999, cea mai mare valoare de cazuri noi înregistrată din 8 mai.

Tot în ultima zi au decedat 16 pacienți COVID-19, bilanțul victimelor ajungând astfel la 1.410.

Momentan, sunt 15.719 de oameni declarați vindecați, dar 165 sunt internați în secțiile de Terapie Intensivă. Aproape 2.000 de persoane sunt în carantină instituționalizată și circa 97.700 în izolare la domiciliu.

De la izbucnirea crizei, la nivel național au fost prelucrate peste 560.500 de teste. În Diaspora, 3.393 de conaționali au fost testați pozitiv cu COVID-19. Au decedat 114 și s-au vindecat 29.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie