Protest antirasism în capitala Japoniei. Mii de susținători ai mișcării Black Lives Matter au participat

Protest antirasism în capitala Japoniei. Mii de susținători ai mișcării Black Lives Matter au participat
sursa foto: hepta.ro // DPA Images / Ppi

Mii de oameni, susținători ai mișcării Black Lives Matter, au protestat duminică în Tokyo, capitala Japoniei, împotriva rasismului. Organizatorii protestului au declarat că au luat parte la marș aproximativ 3.500 de persoane. Însă, Poliția nu a făcut publică nicio exprimare a numărului celor care au luat parte la demonstrație. Moartea lui Geprge Floyd de pe 25 mai a dat naștere la numeroase proteste antirasiste în întreaga lume. Acesta a decedat după ce un polițist l-a imobilizat, presându-și genunchiul de gâtul lui.

Proteste masive în Tokyo, Japonia

Mii de protestatari din Tokyo, Japonia, au participat duminică la un marș ca parte a mișcării Black Lives Matter, cerând încetarea discriminării rasiale și a abuzului din partea poliției. Moartea lui George Floyd a fost picătura care a umplut paharul, iar de atunci au loc proteste antirasiale în toată lumea.

Demonstranții au organizat un marș pe străzile cartierelor Shibya și Harajuku din Tokyo, scandând și au avut pancarte cu slogane ca „Rasismul este o pandemia” și „Fără dreptate nu este pace”.

„Nu este suficient să ne trimitem rugăciunile. Noi avem nevoie să schimbăm societatea, nu doar pentru George Floyd, dar de asemenea, pentru toți cei care au murit în trecut”, a declarat pentru Reuters Shu Fukui, un absolvent în vârstă de 22 de ani.

Organizatorii au declarat că aproximativ 3,500 de persoane au participat la protest. Poliția nu a dezvăluit o estimare a numărului.

Protestele au cuprins marile orașe din SUA și s-au răspândit în întreaga lume după ce înregistrarea din 25 mai, în care se vede cum un ofițer de poliție a îngenuncheat pe gâtul lui George Floyd, pentru a-l imobiliza, a devenit virală. Acesta a stat cu genunchiul presat de gâtul lui aproximativ nouă minute.

Sâmbătă, în Atlanta au izbucnit mai multe proteste după ce un bărbat de culoare a fost împușcat mortal de poliție în timp ce încerca să scape de arestare. Demonstranții au blocat o autostradă împortantă și au incendiat restaurantul, unde a fost ucis.

Unii protestatari de la Tokyo au declarat că Japonia trebuie să-și rezolve propriile probleme în ceea ce privește rasismul.

Postul public de televiziune, NHK, a cerut scuze săptămâna trecută și a șters de pe Twitter o înregistrare video animată despre protestele din SUA care a stârnit indignare în mediul online pentru reprezentarea americanilor africani.

Statuile din Londra, protejate de cutii metalice împotriva vandalismului

Londra a fost, de asemenea, asaltată de protestatari antirasism, dar și de manifestanți de extremă dreapta.

În timp ce manifestațiile Black Lives Matter (BLM) au condus la vandalizarea unor monumente închinate mai multor personalități istorice, pe care oamenii le-au asociat cu acțiuni rasiste, protestatarii de extremă dreapta susțin că vor să apere monumentele.

Manifestațiile, la care participau mii de oameni, au degenerat în ciocniri violente. Unii manifestanţi au aruncat cu sticle şi cu alte obiecte şi au folosit dispozitive pirotehnice.

Printre statuile personalităților istorice, vandalizate în ultima perioadă la Londra, se numără statuia lui George Washington, a lui Winston Churchill sau a fostului rege al Belgiei, Leopold al II-lea, toate vizate pentru legăturile ce le reprezintă cu colonianismul, scrie BBC.

La solicitarea primarului Londrei, Sadiq Khan, numeroase statui (printre care ceaa lui Washington, Nelson Mandela sau Mahatma Ghandi) au fost protejate de cutii metalice gri, pentru a nu fi afectate de actele de vandalism.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:13 - Gabriel Zetea (PSD): Voi face o scrisoare publică către toți membrii PNL și USR să-l voteze încă din primul tur al alegerilor prezidențiale pe Marcel Ciolacu. Este singurul care îl bate pe George Simion în turul 2 (VIDEO)
21:08 - Rareș Bogdan: Am fost șocat de poziția Elenei Lasconi. Să-l introduci pe Adrian Zuckerman în această ciorbă mioritică mi se pare o greșeală (VIDEO)
21:02 - Șapte persoane din Constanța, cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani, au fost reținute pentru trafic de persoane și proxenetism
20:35 - Guvernul României a publicat documentul primit de la autoritățile ucrainene cu privire la interdicția lui George Simion în Ucraina (VIDEO)
20:19 - Mihaela Botezatu, răspuns acid la insistențele Adrianei Bahmuțeanu de a-și vedea copiii: „Nu vor să o vadă”
20:16 - România are cea mai mare inflație estimată pentru 2024, dublu față de media Uniunii Europene. Prețurile la noi cresc mai repede decât în orice alt stat din UE și vor continua să crească
20:14 - Cum și când a fost, de fapt, înmormântat Silviu Prigoană: “Au ajuns acolo, au tras chiar în fața cavoului familiei, care este imens, și l-au …”
19:45 - Marcel Ciolacu a anunțat că a primit acceptul pentru a face public actul prin care Ucraina l-a interzis pe George Simion: „Cine va face solicitare pe Legea 544, imediat va primi răspunsul cu documentul în copie” (VIDEO)
19:40 - Bărbat din Bihor, arestat după ce a furat bani din mai multe biserici. Care este suma totală sustrasă și cum acționa hoțul
19:39 - Ciucă spune că are „dovada că trolling-ul AUR este susținut direct de către PSD” și acuză „o diversiune tip Potemkin, tipic KGB-istă”