Statuile din Londra, protejate de cutii metalice împotriva vandalismului. Protestele antirasism au degenerat (VIDEO)

În ultimele zile, Londra a fost asaltată de protestatari antirasism, dar și de manifestanți de extremă dreapta.

În timp ce manifestațiile Black Lives Matter (BLM)au condus la vandalizarea unor monumente închinate mai multor personalități istorice, pe care oamenii le-au asociat cu acțiuni rasiste, protestatarii de extremă dreapta susțin că vor să apere monumentele.

Manifestațiile, la care participau mii de oameni, au degenerat în ciconiri violente. Unii manifestanţi au aruncat cu sticle şi cu alte obiecte şi au folosit dispozitive pirotehnice.

Statuile din Londra, vandalizate de protestele antirasism

Printre statuile personalităților istorice, vandalizate în ultima perioadă la Londra, se numără statuia lui George Washington, a lui Winston Churchill sau a fostului rege al Belgiei, Leopold al II-lea, toate vizate pentru legăturile ce le reprezintă cu colonianismul, scrie BBC.

Cel din urmă, în timpul domniei sale, a secat Congo de resurse, a ucis elefanţi pentru fildeş şi a exploatat arborii pentru cauciuc. Numeroase familii au fost strămutate cu forţa, membrii lor, separaţi şi făcuţi sclavi, lăsând în urmă în jur de 10 milioane de morţi.

La solicitarea primarului Londrei, Sadiq Khan, numeroase statui (printre care ceaa lui Washington, Nelson Mandela sau Mahatma Ghandi) au fost protejate de cutii metalice gri, pentru a nu fi afectate de actele de vandalism.

O legendă populară spune că statuia lui Washington din Trafalgar Square se odihnește pe pământ american, adus special din Statele Unite, astfel încât să nu fie contrazise cuvintele generalului: „Nu voi mai pune piciorul la Londra”.

Decizia de a acoperi statuile vine la o săptămână după ce manifestanții Black Lives Matter au desfigurat monumentul președintelui american Abraham Lincoln, în ciuda faptului că acesta a eliberat sclavii, după ce a învins forțele Confederației.

Premierul din Marea Britanie le-a recomandat oamenilor să nu participe la protestele din weekend

Boris Johnson a avertizat populația să nu participe la protestele în acest weekend, precizând că oricine va ataca proprietatea publică sau poliția se va confrunta „cu deplina forță a legii”, potrivit Reuters.

„Îi vom aduce în fața justiției și se vor confrunta cu forța deplină a legii. În această țară nu este acceptabil să ataci un ofițer de poliție și nu este acceptabil să stabilești într-un mod calculat prejudicierea proprietății publice”, a precizat premierul Regatului Unit.

Moartea lui George Floyd, simbolul protestelor rasiale

Moartea afro-americanuluiGeorge Floyd (46 de ani), survenită pe 25 mai în urma intervenției brutale a poliției din Minneapolis, s-a transformat în simbolulprotestelor antirasiale, desfășurate sub sloganul „Black Lives Matter” („viețile negrilor contează”).

Bărbatul, ale cărui ultime cuvinte – „Nu pot respira” – au devenit emblematice, a dat naștere unei mișcări internaționale, marcând astfel o reluare a luptei anti-rasism în întreaga lume.

SUA a fost măcinată de proteste antirasism de mai bine de două săptămâni. Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzile orașelor americane, precum Los Angeles, Philadelphia, Atlanta, Seattle și Washington D.C. Deși mitingurile în memoria lui Floyd au fost în mare parte pașnice în timpul zilei, după lăsarea nopții, mulțimile au apelat la revolte, vandalism, incendii și jafuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)