Evaluare Națională 2020. Subiectele care au picat la Matematică

Evaluare Națională 2020. Subiectele care au picat la Matematică

UPDATE, 17 iunie, ora 11 // Au apărut subiectele la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2020.Este al treilea test al examenului de capacitate, după cel la Limba și Literatura Română, respectiv cel la Limba Maternă.

Sursă:EduPedu

Absolvenții claselor a VIII-a au dat miercuri, 17 iunie, proba la Matematică. Programa de examen a inclus doar materia predată de profesori până la terminarea primului semestru din acest an școlar. Asta deoarece epidemia de coronavirus a forțat mutarea orelor în online, lucru ce i-a afectat grav pe copiii din mediile defavorizate. Ministerul Educației a anunțat că 250.000 de elevi vor primi tablete, dar abia la începutul viitorului an școlar. Nu este exclus ca orele să se țină la distanță și din septembrie, dacă se confirmă temerea privind izbucnirea unui al doilea val de infectări cu COVID-19. Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că la nivelul ministerului sunt luate în calcul mai multe scenarii cu privire la reluarea cursurilor din toamnă.

Evaluarea Națională 2020. Ce subiecte au picat la Matematică

Examenul la Matematică începe la ora 9.00, iar subiectele vor apărea la scurt timp după ce elevii vor fi deja în sălile de clasă. B1.RO le va publica imediat ce acestea vor fi transmise de Ministerul Educației.

Pe 18 iunie, urmează proba la Limba şi literatura maternă, pentru școlarii care au studiat această disciplină. Rezultatele vor fi afișate pe 22 iunie, până în ora 14.00. Tot atunci, până în ora 20.00, și pe 23 iunie, în intervalul 08.00 – 12:00, elevii pot depune contestații. Rezultatele finale vor fi afișate pe 27 iunie.

Elevii susțin anul acesta Evaluarea Națională și Bacalaureatul în condiții extraordinare. Autoritățile au luat măsuri speciale pentru a reduce riscul de răspândire a coronavirusului

Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat se desfășoară în acest an în condiții cu totul deosebite, din cauza epidemiei de coronavirus. Autoritățile au luat măsuri speciale pentru a preveni răspândirea infecției. Astfel, școlile au primit milioane de măști de protecție, dar și dezinfectant. În interiorul unităților au fost stabilite trasee speciale de intrare/ieșire, pentru evitarea aglomerației. Medicii vor fi și ei prezenți, iar intrarea în școli se va face doar după verificarea temperaturii și organizat, cu respectarea distanțării sociale.

În fiecare sală de clasă va fi un număr maxim de 10 elevi, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie. Aceasta a mai afirmat că lucrările elevilor vor fi corectate în sistem încrucișat în alte județe.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și secretar de stat în Ministerul de Interne, a susținut că riscul de răspândire a bolii nu va fi putea fi complet eliminat, dar va fi mult mai mic decât dacă aceste măsuri nu ar fi aplicate.

Sesiuni speciale la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru elevii cu probleme de sănătate la primele probe

Autoritățile au decis ca, anul acesta, să fie organizate și sesiuni speciale la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru elevii care, la prima sesiune, sunt în carantină sau în izolare la domiciliu, au probleme de sănătate sau temperatură peste 37,3 grade.

Cei care au apucat la prima sesiune să dea câteva probe nu vor mai fi nevoiți să le repete la a doua.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a dat asigurări că absolut toți elevii vor avea șanse egale, tocmai de aceea organizează sesiunile speciale înainte de repartizarea computerizată la licee, respectiv înainte de admiterea la facultăți.

Calendarul sesiunii speciale de Evaluarea Națională 2020:

  • 22-26 iunie: înscrierea candidaților
  • 29 iunie: Limba și literatura română
  • 30 iunie: Matematică
  • 1 iulie: Limba și literatura maternă
  • 2 iulie (ora 12:00): afișarea rezultatelor
  • 2 iulie (între orele 14:00 – 19:00): depunerea contestațiilor
  • 4 iulie (după ora 12:00): afișarea rezultatelor finale
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)