Statele Unite trimit portavioane în Oceanul Pacific, în contextul tensiunilor cu China

Statele Unite trimit portavioane în Oceanul Pacific, în contextul tensiunilor cu China
foto: Pixabay

Două portavioane americane vor fi desfășurate în Oceanul Pacific, un punct geostrategic fierbinte, în contextul în care China intensifică activităţile militare în această zonă, scrie The Wall Street Journal.

Armata americană va desfășura portavioanele USS Ronald Reagan şi USS Nimitz, însoţite de grupurile navale, într-o zonă în care tensiunile au crescut pe măsura pretențiilor teritoriale ale Beijingului

Provocări ale armatei chineze în Pacific

Mai multe armate ale armatei chineze au condus la o amplificare a tensiunilor. Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat marţi că avioane militare chineze au pătruns scurt timp în zona taiwaneză de identificare aeriană.

Totodată, un portavion chinez şi alte nave militare au trecut prin apropierea unor insule nipone.

Membrii echipajelor portavioanelor americane au supuşi unor proceduri medicale, pentru evitarea infectării cu noul coronavirus. Asta după ce pandemia de coronavirus a ajuns și la bordul portavioanelor americane. Astfel, în luna martie un focar de infecție cu COVID-19 a izbucnit la bordul portavionului Theodore Roosevelt, după ce trei marinari americani au fost diagnosticaţi pozitiv la COVID-19. Nava are un efectiv de peste 5.000 de persoane la bord.

Proiectelrcontroversate propuse de Beijing pentruHong Kong

Mișcarea armateiSUAvine pe fondul proiectelor de legislație pentru securitate națională propuse de Beijing pentruHong Kong, care au reaprins mișcările sociale pro-democrație ce marcau orașul anul trecut, cu ocazia tentativei eșuate de a implementa un sistem de extrădare către China continentală.

Activiștii dinHong Kongreclamă că proiectele reprezintă o nouă încercare a Beijingului de a prelua controlul asupra orașului, deși, în 1997, când fosta colonie britanică revenea sub domnia Chinei, o făcea sub paradigma „o țară, două sisteme”. Astfel, oamenii au ieșit în stradă să își manifeste nemulțumirea, duminică, în cel mai amplu protest din ultimele luni, iar manifestațiile au continuat și în zilele următoare – la dimensiuni diferite, totuși.

De-a lungul zilelor de proteste,forțele de ordine au folosit gazele lacrimogeneși alte mijloace din dotare pentru a face față mulțimii furioase, ba chiar au făcut scut în jurul Consiliului Legislativ, pe când legiuitorii dinHong Kongdezbăteau unul dintre proiectele în cauză, ce se referea la incriminarea nerespectării imnului de stat chinez.

Mai mult decât atât, potrivit activiștilor pro-democrație, proiectele ar conduce la situația în care agențiile de informații chineze și-ar putea crea formal baze înHong Kong.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)