Plenul Camerei Deputaților și cel al Senatului s-au reunit, separat, miercuri dimineață, pentru a discuta proiectul de aprobare a OUG privind funcționarea Curții Constituționale și Legea referendumului. Însă după ce chiar premierul Victor Ponta a dat asigurări că susține desfășurarea referendumului conform cu decizia CCR privind prezența la vot, discuțiile pe procedură și pe modificarea programului de votare au degenerat.
Astfel, PDL, prin Cristian Rădulescu, a amenințat că părăsește sala de ședințe dacă nu se face apel uninominal pentru cvorum. Cum solicitarea lor a fost respinsă, Ilie Sârbu de la PSD i-a acuzat că părăsesc sala, lăsând ședința fără cvorum. Deocamdată situația rămâne tensionată la Camera Deputaților, discuțiile rămânând la stadiul ordinii de zi.
PDL susține introducerea pe ordinea de zi solutionarea situatiei deputatilor Sergiu Andon si Florin Paslaru, aceasta fiind una din cerințele exprese ale Comisiei Europene. Această cerere a fost respinsă de Valeriu Zgonea, președintele Camerei. În schimb, USL vrea să modifice orarul referendumului, de la ora 7:00 la 23:00, lucru confirmat de premierul Victor Ponta, dar neacceptat de PDL.
Deocamdată, lucrările în cele două Camere sunt în blocaj, parlamentarii solicitând mai multe pauze pentru consultări. PDL a anunțat oricum că nu va participa la vot, considerând că în chestiunea referendumului singura soluție acceptată era abrogarea Ordonanței Guvernului.
Vezi AICI declarațiile premierului Victor Ponta despre modificările la legea referendumului
Președintele PDL, Vasile Blaga a reconfirmat, miercuri, că PDL susține decizia Curții Constituționale legată de organizarea referendumului, și a precizat indirect că partidul nu va accepta încălcarea legii, respectiv modificarea orelor de desfășurare.
Guvernul avea la dispoziție 10 zile să dea toate măsurile organizatorice, în aplicarea hotărârii Parlamentului. Cele 10 zile au fost epuizate în 16 (iulie n.r.)”
”Nu vom accepta niciun referendum care încalcă hotărârea CCR și hotărârea Parlamentului prin care a fost convocat referendumul” a mais pus Blaga, menționând că în cazul în care Legea trece de parlament, PDL va ataca la Curte legea respectivă.