Papa Francisc va avea o statuie în București, la un an de la vizita sa în România (FOTO, VIDEO)

Papa Francisc va avea o statuie în București, la un an de la vizita sa în România (FOTO, VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sanctitatea Sa, Papa Francisc va avea o statuie în București. Monumentul este deja realizat şi va fi inaugurat pe 16 iunie. Vizita Papei Francisc la București de anul trecut a scos pe străzi mii de oameni care l-au primit cu aplauze și ovații. Suveranul Pontif a avut o vizită relativ scurtă, de trei zile, dar toată presa internațională, cât și cea românească, a catalogat-o drept istorică.

La un an de la vizita sa în România, Papa Francisc va avea o statuie la Bucureşti

Statuia este deja realizată şi va fi inaugurată în mod festiv marţi, 16 iunie, în prezenţa unora dintre membrii Conferinţei Episcopale Catolice din România, dar şi a nunţiului apostolic, reprezentantul papei în România, conform adevarul.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Catolice de Bucureşti, preotul Tarciziu Şerban, statuia Papei Francisc va fi amplasată pe Bulevardul Schitu Măgureanu, în apropierea sediului Nunţiaturii Apostolice.

Statuia Papei Francisc va fi amplasată la doar câteva sute de metri de cea a unui alt papă, Ioan Paul al II-lea.

Papa Francisc, vizită istorică în România, între 31 mai şi 2 iunie 2019

Papa Francisc a făcut o vizită istorică în România, anul trecut, între 31 mai şi 2 iunie. Călătoria apostolică a papei Francisc în România a avut loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, și s-a desfășurat sub genericul „Să mergem împreună”.

Papa Francisc s-a îndreptat spre Piața Revoluției, după slujba de la Catedrala Sfântul Iosif, unde a salutat pelerinii adunați în număr mare, în ciuda ploii. Suveranul a fost ovaționat și aplaudat, aclamat de numărul mare de pelerini adunați pe traseul Papei.Ulterior, Papa Francisc a mers la Blaj, undeşapte episcopi greco-catolici au fost beatificaţi.

Papa Francisc va avea o statuie în București, la un an de la vizita sa în România

„Am făcut o călătorie apostolică în România. Îmi reînnoiesc mulțumirile către ei și le extind şi către alte autorități civile și ecleziastice, precum şi către cei care au colaborat la realizarea acestei vizite. Mai presus de toate, îi mulțumesc lui Dumnezeu, care a permis succesorului Sfântului Petru să se întoarcă în această ţară, la 20 de ani de la vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea.

Pe scurt, după cum s-a arătat şi în motto-ul călătoriei, am îndemnat să mergem împreună. Şi bucuria mea a fost că nu am făcut acest lucru de departe sau de deasupra, ci mergând în mijlocul poporului român, ca pelerin în ţara acestuia. Diferitele întâlniri au scos în evidenţă importanţa şi necesitatea ca fidelii creştini să meargă împreună în ceea ce priveşte credinţa şi filantropia, atât în rândul cetăţenilor, cât şi în ceea ce priveşte societatea civilă. În calitate de creştini, avem harul de a trăi o perioadă de relaţii fraterne între diferitele biserici. În România, cei mai mulţi credincioşi aparţin Bisericii Ortodoxe, conduse în prezent de Patriarhul Daniel, căruia îi transmit gândurile mele fraterne şi recunoscătoare”, a spus Papa Francisc după vizita sa în România.

Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România în 1999

Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România în urmă cu mai bine de 20 de ani. În 1999, suveranul pontif a făcut o vizită în țara noastră, fiind întâmpinat de zeci de mii de credincioși.

“Gândul meu se întoarce mereu, cu vie emoţie, spre vizita pe care Dumnezeu mi-a dat ocazia să o efectuez zilele trecute în România (…) Cu acest pelerinaj am dorit să aduc un omagiu poporului român şi rădăcinilor sale creştine”, spunea Ioan Paul al II-lea la reîntoarcerea din istorica vizită din ţara noastră, din 1999.

Papa Ioan Paul al II-lea în România

O statuie a papei Ioan Paul al II-lea a fost dezvelită pe 15 august 2010 în piața care-i poartă numele din satul Cacica, ComunaCacica,județul Suceava, piatra de temelie a lucrării fiind sfințită pe 15 august 2007 de către episcopul romano-catolicPetru Gherghel.

La1 august2011, înBucurești, a fost dezvelit și sfințit un bust al Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă. Monumentul se află în apropierea sediuluiNunțiaturii Apostolice din București, înPiața Constantin Stahila intersecția dintre strada Constantin Stahi și Bulevardul Schitu Măgureanu. Sculptura, realizată în bronz, este opera sculptorului sloven de origine bosniacă Mirsad Begie, considerat unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din Slovenia

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”