HOROSCOPUL ZILEI DE MIERCURI 10 IUNIE 2020 pentru Zodia Berbec:Încearcă să nu ai nici un fel de reacţie la veştile care vin astăzi către tine sau la acţiunile altora faţă de tine, pentru că s-ar putea să nu fie reacţia cea mai potrivită. Nu e nevoie nici de agresivitate, nici de bucurie exagerată, ci gândeşte-te cum să rămâi complet rece la tot ce vezi azi. Vei vedea că lipsa unei reacţii e cel mai bun lucru în situaţia de faţă, ca să nu te chinuieşti mai apoi să repari un eventual răspuns neadecvat. Nu râde, dar nici nu plânge, nu porni nimic dar nici nu încheia nimic, stai pe loc, fără nici un fel de decizie. Sunt momente când pasivitatea sau indiferenţa sunt de preferat, ca şi acum: nu fă nimic deci!