CORONAVIRUS | Olanda: Avertizările de călătorie în Europa, relaxate din 15 iunie

CORONAVIRUS | Olanda: Avertizările de călătorie în Europa, relaxate din 15 iunie
foto: pixabay

Guvernul olandez a declarat miercuri că va ușura din 15 iunie avertismentele de călătorie în scop turistic pentru mai multe ţări europene, până acum acestea fiind nerecomandate în contextul limitării răspândirii pandemiei de coronavirus.

Premierul olandez Mark Rutte a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în ceea ce priveşte vacanţele de vară, călătoriile neesenţiale nu vor mai fi nerecomadate într-o duzină de ţări europene, între care Germania, Belgia şi Italia.

Astfel, recomandările de călătorie pentru aceste state vor trece de la codul portocaliu la cel galben, care recomandă călătorilor să ”fie atenţi la riscurile de securitate”, a spus Mark Rutte.

Prim ministrul olandez speră că sfaturile de călătorie pentru ţări precum Franţa şi Spania, care nu au anunţat încă dacă vor permite turiştilor olandezi să călătorească pe teritoriul lor în timpul verii, vor fi relaxate până la 5 iulie, scrie medicalxpress.com.

Germania va ridica avertismentul de călătorie pentru țările europene începând cu 15 iunie

Germania va ridica avertismentul de călătorie pentru țările europene începând cu 15 iunie, a declarat miercuri ministrul de externe, Heiko Maas, deoarece continentul ușurează în continuare restricțiile impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus.

Germania a introdus un avertisment fără precedent împotriva tuturor călătoriilor externe la jumătatea lunii martie. Dar, cu noile infecții în scădere, guvernul caută modalități de a relansa economia.

„Am decis astăzi (miercuri, n.r.) că avertismentul de călătorie pentru cercul numit de țări nu va fi continuat, ci înlocuit cu sfaturi de călătorie”, a spus Maas, referindu-se la națiunile UE, alte țări Schengen și Marea Britanie.

Sfatul ar putea include în continuare avertismente împotriva călătoriilor în anumite țări, cum ar fi Norvegia și Spania, care încă au propriile restricții de intrare în vigoare.

Germania va urmări cu atenție datele de contagiune, a adăugat Maas, spunând că avertismentele ar putea fi reintroduse dacă noile infecții ar ajunge de la 50 la 100.000 de persoane într-o săptămână în țara în cauză.

Grecia repornește turismul: Din 15 iunie va primi turiști din 29 de țări

Și Grecia a decis ca din 15 iunie să își redeschidă granițele pentru turiști.

Astfel că, potrivit deciziei Ministerului Turismului de la Atena, în următoarea perioadă își vor putea petrece vacanța în Grecia turiștii din 29 de țări, respectiv din Albania, Australia, Austria, Bulgaria, China, Cipru, Coreea de Sud, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Germania, Israel, Japonia, Letonia, Liban, Lituania, Macedonia de Nord, Malta, Muntenegru, Norvegia, Noua Zeelandă, Republica Cehă, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

În cazul acestor turiști nu vor fi luate măsuri de carantinare, însă vor fi testați în mod aleatoriu pentru infecția cu Covid-19.

Spania: Turismul internaționali, așteptați din 1 iulie

Arancha Gonzalez Laya, ministrul de Externe, a declarat că în iulie se va deschide treptat Spania către turiști internaționali. În acest context, se va ridica carantina și se va asigura cele mai înalte standarde de securitate pentru sănătate.

Spania va deschide gradual turismul în această vară, primii vizitatori care vor putea călători pe teritoriul său fiind cetățenii UE, iar aceștia își pot rezerva vacanța.

„În acest an 2020, extrem de atipic, nu ne vom comporta ca de obicei. Este vorba de sănătate. Trebuie să ne asigurăm că nu vom importa cazuri deoarece încercăm să ţinem sub control cazurile pe care le avem în ţară. Este o gestionare foarte prudentă din partea noastră, pentru a ne asigura că situaţia este sub control”, a declarat oficialul spaniol.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`