CORONAVIRUS | Germania, între reguli și nepăsare. Unde nu se respectă distațarea socială (FOTO)

Recent, Germania a extins măsurile de distanțare socială până la 29 iunie, în efortul de a restricționa răspândirea noului coronavirus, potrivit unui acord între guvernul federal și autoritățile regionale.

Mai exact, guvernele din cele 16 state federale ale Germaniei permit doar reuniunile de până la 10 persoane, însă recomandă oamenilor să-și limiteze în continuare numărul de contacte sociale și să mențină cât mai restrânsă dimensiunea grupului.

Cu toate acestea, imagini surprinse în ultima zi a lunii mai într-un parc din Kreuzberg, un cartier al Berlinului, arată faptul că distanțarea socială nu este respectată de toți cetățenii.

Locul, preferat pentru agrement, a fost asaltat de mii de oameni, care s-au relaxat la iarbă verde sau printr-o plimbare cu bărcile gonflabile, aflându-se la o distanță deosebit de mică. Mai mult, unele bărci chiar se atingeau pe apă, în ciuda atenționării autorităților.

Măsuri de relaxare a restricțiilor în Germania

Primele măsuri de ridicare a restricțiilor în Germania au fost aplicate pe data de 4 mai, când au fostredeschise parțial magazinele, iar o parte din elevi s-au reîntors în clase.

Cu toate acestea, Institutul Robert Koch (RKI) nu a recomandat ridicarea totală a măsurilor pentru stoparea răspândirii infectărilor cu coronavirus, pe fondul reluării creșterii numărului de infectări cu COVID-19.

Proteste pentru ridicarea restricțiilor în Germania

Mai multe protesteîmpotriva măsurilor restrictive luate de către autorități au fost organizate înGermania.

Poliția a arestat aproximativ 30 de persoane în timpul unei manifestații în fața clădirii Reichstag din Berlin, în urmă cu câteva săptămâni, din cauza nerespectării regulilor impuse de autorități.

În același timp cu mitingurile de la Berlin, mai multe proteste au avut loc și la Frankfurt și Munchen. În jur de 3000 de persoane s-au adunat la Marienplatz din Munchen.

Potrivit martorilor oculari, manifestanții au acuzat politicienii și medicii pentru criza provocată deCOVID-19și pentru reducerea drepturilor fundamentale ale populației.

Până în prezent, peste 183.000 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate pe teritoriul Germaniei, în timp ce mai mult de 8600 de oameni și-au pierdut viața din pricina noului coronavirus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)