Primele concerte în aer liber anunțate în Capitală. Iată ce evenimente se organizează în luna iunie 2020

Primele concerte în aer liber anunțate în Capitală. Iată ce evenimente se organizează în luna iunie 2020
FOTO: Pixabay.com

Începând cu data de 1 iunie, în România se vor putea organiza concerte în aer liber, însă cu respectarea măsurilor de siguranță. Spre exemplu evenimentele nu pot fi organizate decât în aer liber și nu au voie să participe mai mult de 500 de persoane. În luna iunie, în București se anunță două concerte în aer liber, pentru moment, Delia urmează să susțină un spectacol „la picnic” iar la finalul lunii la Romexpo va avea loc un concert drive-in pe o perioadă de trei zile.

Spectacolele și concertele au fost interzise în România pe durata stării de urgență, însă începând cu data de 1 iunie și cu noile măsurile de relaxare impuse, doritorii vor putea participa iar la evenimentele culturale. Este important să amintim însă faptul că organizatorii vor fi obligați să respecte anumite condiții, precum asigurarea distanței între persoane, numărul maxim de participanți nu trebuie să depășească 500 de persoane iar evenimentele vor avea loc în aer liber. Mai mult decât atât, publicul trebuie să poarte măști.

Momentan, festivalurile mari precum Untold sau Electric Castle rămân „în așteptare”. Pentru moment numărul maxim de participanți la un spectacol în aer liber va fi de 500 de persoane.

Până la finalul lunii mai, în București sunt anunțate două concerte în aer liber. Primul este un concer al Deliei ce va avea loc în aer liber, iar cel de-al doilea este un concert drive-in ce va fi organizat la finalul lunii la Romexpo.

Concertul Deliei între 5 și 7 iunie

Spectacolul Deliei, „Cum era” se va întinde pe o perioadă de trei zile, din 5 până în 7 iunie. Fanii au deja posibilitatea să își achiziționeze biletele, valabile o singură seară. Prețul biletelor variază de la 290 de lei până la 990 de lei, în funcție de facilitățile de la concert.

Spectatorii vor fi organizați în cercuri de câte maxim patru persoane, iar prețul este valabil pentru un cerc, nu pentru o singură persoană. Organizatorii evenimentului anunță că se vor respecta toate măsurile de siguranță:

„Asadar pe 5, 6 si 7 iunie incepând cu ora 20:00, Delia își așteaptă fanii in mijlocul naturii, alaturi de invitati si multe surprize placute in primul show al verii. Este o perioadă în care distanțarea socială i-a ținut pe artiști departe de scenă și fanii lor, dar Delia le face acestora o surpriză de proporții! Sunt vremuri atipice și ne place să ne adaptăm”, spune Delia, mărturisind că a simțit permanent lipsa scenei, dorul de muzică și, mai ales, apropierea de public. Evenimentul va fi organizat respectând toate normele impuse de către autorități în această perioadă.”, este menționat pe site-ul iaBilet.ro.

Delia la rândul său a nunțat evenimentul pe contul personal de Instagram, dorind să menționeze că dacă nu s-a putut organiza unul în luna mai, pregătește trei pentru prima săptămâna a lunii iunie.

Concerte drive-in timp de trei zile la Romexpo

Luna iunie se încheie cu o serie de trei concerte la Romexpo, „The Concert – Drive-in”, planificate pentru perioada 19 – 21 iunie. Programul a fost organizat pe zile astfel:

19 iunie: Alina Eremia, Antonia, Carla`s Dreams, Roxen

20 iunie: Inna, Irina Rimes, The Motans,

21 iunie: Azteca & IAN, Killa-Fonic, Nane, Oscar.

Concertul va fi unul de tip drive-in, iar biletele puse la vânzare sunt pentru o mașină, nu pentru o singură persoană. În mașină însă nu vor putea fi prezente mai mult de patru persoane, pentru o singură zi. Prețul biletelor este de 99 de lei pentru categoria B și 149 de lei pentru categoria A.

Biletele puse in vanzare sunt per masina. Foarte important: In fiecare masina sunt permise maximum 4 persoane care fac parte din aceeasi familie. Biletele se gasesc pe iabilet.ro la urmatoarele preturi: CATEGORIA A – 149 RON/ MASINA/ ZI CATEGORIA B – 99 RON/ MASINA/ ZI. În contextul actual, pentru respectarea măsurilor de distanțare socială, fanii vor putea urmări artiștii și concertele care le-au lipsit în toată această perioadă, live, într-un mod inedit, din mașină. Pe 19, 20 și 21 iunie, accesul in parcarea principala Romexpo pentru evenimentul THE CONCERT drive-in se va face incepand cu ora 19:00. Detaliile vor fi trimise pe e-mail cu cateva zile inainte de eveniment. (…) Concertele vor fi live, pe scena, insa organizatorii vor asigura o vizibilitate cat mai buna prin intermediul ecranelor video, care vor fi pozitionate atat la nivelul scenei, cat si in zona in care vor stationa masinile. (…) Pentru toate categoriile de bilet, accesul si parcarea in locatie vor fi coordonate de catre organizatori. Accesul cu camioane, dube, utilaje, autoutilitare sau alte vehicule este interzis. In fiecare masina sunt permise maximum 4 persoane care fac parte din aceeasi familie”, este menționat pe pagina iaBilet.ro, unde sunt comercializate și biletele.

În luna iunie, artiștii autohtoni mai pregătesc o serie de eveniment, însă ele vor fi transmite online. Aurelian Temișan a anunțat deja un concert pe care îl va transmite live în mediul online, cu ocazia zilei sale de naștere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`