În contextul măsurilor de relaxare a restricțiilor impuse, începând cu luna martie pentru a stopa pandemia de COVID-19, șomajul tehnic va fi acordat şi de la 1 iunie în sectoarele în care se mențin blocajele până la ridicarea acestora, potrivit OUG 92/2020, publicată vineri în Monitorul Oficial.
Subvenţionarea de la stat a indemnizaţiilor de şomaj tehnic, atât pentru salariaţii cu contracte de muncă suspendate cât şi pentru profesioniştii ce au întrerupt activitatea din cauza epidemiei, a început la jumătatea lunii martie, odată cu declararea stării de urgenţă pe teritoriul României. Ulterior, măsura a fost prelungită de Executiv până la 31 mai.
Indemnizaţia de şomaj tehnic este de 75% din salariul de bază, dar statul acoperă cel mult 75% din câştigul salarial mediu brut.
Ministerul Muncii a informat prin intermediul unui comunicat de presă există un număr de 994.407 de contracte de muncă suspendate, în urma cărora, angajații au fost trimiși în șomaj tehnic. Dintre acestea, un număr de 302.288 de contracte provin din industria prelucătoare, 191.837 din comert cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor și 118.874 vizează angajații din hoteluri și restaurante
Referitor la cele 194.824 de contracte individuale de muncă încetate, 38.003 îi vizează pe angajații din Comerțul cu ridicata și amănutul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, 33.660 provin din industria prelucrătoare și 24.505 vizează domeniul Construcțiilor.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat că Guvernul României va prelungi plata şomajului tehnic de către stat cu o perioadă de două săptămâni sau de o lună, chiar și în situația în care starea de urgență va înceta.
„Foarte probabil vom prelungi măsura şomajului tehnic. Nu ne-am hotărât dacă pentru două săptămâni, până la începutul lui iunie, sau pentru încă o lună, dar cu siguranţă o vom prelungi, şi zilele acestea, până la sfârşitul săptămânii, o să luăm o decizie, în funcţie şi de setul de decizii primare care trebuie luate, şi anume care sunt sectoarele despre care, conform evoluţiei pandemiei şi a deciziilor autorităţilor, estimăm că nu se va putea relua activitatea imedia”, a spus ministrul la un eveniment la care au participat antreprenori, potrivit Agerpres.
Subvenționarea șomajului tehnic de către stat, în contextul pandemiei de COVID-19 a fost văzută ca o măsură luată pentru a contracara efectele economice ale pandemiei de COVID-19.
Potrivit unui anunț, al ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, măsurile asumate de Guvernul Orban au reprezentat 1,5% din PIB.
“Vă spun că veți vedea un șir lung de măsuri pe care le-am luat, iar efectul acestor măsuri, pentru buget, înseamnă, în doar aceste două luni și jumătate, aproape 1,5% din PIB. Un efort enorm pe care l-am făcut în această perioadă pentru a susține mediul economic din România. Nu s-au calculat și nu s-au datorat dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală pentru obligațiile fiscale scadente, începând cu data de intrare în vigoare a OUG 29”, a declarat Florin Cîțu la finalul ședinței de Guvern.