UPDATE // În urma publicării acestui articol, Alina Pop ne-a trimis un drept la replică pe care îl publicăm la finalul materialului.
Claudia Postelnicescu, fosta purtătoare de cuvânt a filialei din Ilfov, care a fost exclusă din partid după ce l-a criticat și i-a adus mai multe acuzații liderului Dan Barna, susține că una dintre membrele formațiunii, Alina Pop, este măritată cu lider PSD de 13 ani, Georgian Pop, și derulează afaceri inclusiv cu Serviciul Român de Informații (SRI). Mai mult decât atât, ea a vorbit și despre „fosta USR-istă” Camelia Crișan, care și-a dat demisia recent din Uniune, tocmai pentru legături cu agenția română de contraspionaj.
„Camelia Crișan, fostă USR ista, și a dat demisia din partid acum două zile, cand s-a aflat ca are 10 ani în SRI, studii la institutul lor, chestii despre care nu a spus nimic când a intrat în partid. CC s-a remarcat în partid prin oportunism fără scrupule, cinism, lingusism și o răutate exagerată fata de alți colegi combinată cu aroganța omului care stie ca are „spate”. Din motive neînțelese la acea dată, în campania internă la europarlamentar, Cristian Ghinea a sprijinit o enorm și au mers împreună în multe dezbateri, în grup închis, aceiași patru candidați, iar Dan Barna a recomandat o la Alde Europa ca «lumina» a leadership ului feminin, ajungând rapid in board ul EWA, European Women Academy, care recomanda femei de succes tot așa cum e Camelia, care trebuie propulsate neaparat”, susține Claudia Postelnicescu.
Fosta purtătoare de cuvânt a USR Ilfov a menționat-o, așadar, și pe Alina Pop, „o altă «stea» pe cerul” Uniunii, despre care susține că este măritat cu un lider PSD și întreține relații de business cu SRI.
„O altă «stea» pe cerul USR, e alta oportunistă inocenta ca zorile dimineții, Alina Pop: măritată cu un lider PSD 13 ani, Georgian Pop, cu o afacere comună din care a ieșit recent in 2019, cu business inclusiv cu SRI, lector la fabrica de diplome Cantemir, acum este o incoruptibila care denunță inclusiv impostura din mediul academic. Ea nu are nici o publicație cotată international, nimic și e lector din 2003. A reușit la fel de rapid sa intre in biroul local al Sectorului 4 și vizează un mandat de parlamentar ” pentru ca merită „, nu? In fond, după 13 ani de mariaj cu PSD si 17 ani în mediul universitar corupt de care a profitat din plin nu mai poate suporta atata impostura și corupție ca ea e curata și inocenta. Câtă impostura mai poate tolera țară asta? Cat tupeu mai au securistii astia penibili? Cata disonanta cognitivă ai sa vorbesti și să predai leadership feminin cand tu ai parvenit prin servicii? Cata impostura, disonanța cognitiva și imoralitate psihopatica sa ai azi, după ce 13 ani dormi in pat cu PSD și profiti de sistem la maxim, iar acum esti nepatata? Alternativa ar fi ca pur si simplu ai primit misiunea sa infiltrezi un partid curat și să îl parazitezi pentru ca electoratul sa nu mai aibă alternative și încredere”, a mai scris Claudia Postelnicescu, pe Facebook.
Femeia a mai precizat că social-democratul Georgian Pop a fost și șeful comisiei de control asupra SRI din Parlament.
„Lepre! PS: Sa explic de ce: din punctul meu de vedere, ca viata mi a adus și mie mulți PSD isti cu propuneri in cale, să accepți lângă tine 13 ani un om din PSD, care e lider și are afaceri controversate, înseamnă că ori ai aceleași valori, adică impostura, cinismul și lipsa de scrupule, ori ești amoral și nu ai niciun fel de valori, le preiei pe ale celorlalți, după cum iti dictează interesul. Sper ca e mai clar, ca au sărit iarăși politicii corecți”, subliniază Claudia Postelnicescu, care a fost exclusă din USR după clinciul cu Dan Barna.
În consecință, redăm mai jos dreptul la replică al Alinei Pop.
„Da, am fost căsătorită, timp de 13 ani, cu Georgian Pop. E un aspect al vieții mele private pe care nu l-am negat niciodată, o relație începută în adolescență, care s-a întrerupt la un moment dat, așa cum se rup multe în zilele noastre când divorțul, din fericire, nu mai este blamat social.
În timpul mariajului, parcursul meu profesional s-a dezvoltat independent de cariera politică a fostului meu soț. Mi-ar fi plăcut să scrieți că am absolvit Facultatea de Științe Politice la Universitatea din București, că mi-am obținut doctoratul la Universitatea „La Sapienza” din Roma, că sunt lector universitar la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, că am o activitate de cercetare în spate, concretizată prin cărți și articole științifice publicate.
Angajamentele politice ale fostului meu soț îl privesc pe el direct. Eu nu am făcut parte niciodată din PSD sau din vreun alt partid înainte de a deveni membră USR. Opiniile mele politice sunt diferite de ale lui.
Faptul că fostul meu soț a făcut parte din Comisia de Control SRI din Parlamentul României, nu m-a implicat absolut deloc. N-am avut nicio legătură cu activitatea lui politică sau din acea comisie, n-am cunoscut pe nimeni altcineva dintre membrii ei și nu am avut niciodată vreo legătură cu angajați ai Serviciului Român de Informații.
Firma G.P. Media Research Srl este un proiect personal al fostului soț, care nu s-a concretizat niciodată, nu a avut niciun contract și nu a rulat niciun leu, după cum se poate verifica în evidențele Registrului Comerțului. Participarea mea în calitate de asociat sau administrator a fost una pur formală și am inițiat deja demersul legal de a mă retrage din această calitate.
Cât timp am fost căsătorită, am ales să mă ocup de cariera mea științifică și de mult mai plăcuta datorie maternă. Criza de cuplu, care a culminat prin divorț, nu e cazul să fie explicată aici. Sper că suntem cu toții de acord că orice om are dreptul la viață privată, că are libertatea să se căsătorească sau să divorțeze când vrea și de cine vrea.
Am divorțat in iunie 2016, iar în martie 2018 am devenit membră USR, din dorința de a face eu însămi politică și de a da înapoi societății tot ce pot mai bun. De anul trecut, fac parte din conducerea filialei Sector 4. M-am bucurat să am parte de încrederea și votul colegilor mei, cărora nu le-am ascuns niciodată trecutul meu.
Sper că România, ca societate, să depășească etapa în care o femeie e definită prin cel care îi este sau i-a fost soț. Sunt cercetător, cadru didactic universitar, mamă și, mai recent, „femeie politică” în USR. Sunt un om onest, îmi place să ascult operă, să citesc, să călătoresc. Sunt o persoană autonomă și aștept să fiu tratată ca atare, apreciată pentru calitățile mele sau criticată pentru defectele mele, nu învinovățită prin asociere, ca în vremurile când femeia era doar o extensie socială a soțului său și o proprietate a acestuia.
Cu considerație,
Alina Pop”