Victor Ponta şi Crin Antonescu se contrazic pe tema solicitărilor primite din partea Uniunii Europene iar președintele suspendat Traian Băsescu îi acuză pe cei doi de minciună.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso i-a cerut în urmă cu câteva zile premierului Victor Ponta să rezolve mai multe probleme urgente. Respectarea şi punerea în aplicare a tuturor deciziilor Curţii Constituţionale sau evitarea de a numi un procuror la DNA sau la Curtea Supremă în timpul interimatului sunt doar două dintre cel mai importante cerinţe.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, susţine însă în continuare că nu a primit niciun document oficial din partea lui Barosso, deși premierul spune că a răspuns deja la solicitările amintitie. Ba mai mult, luni, Victor Ponta a reluat informația, spunând că inițial a făcut doar o variantă preliminară a răspunsurilor, pe care le-a transmis oficial luni.
Preşedintele suspendat i-a acuzat de minciună pe Victor Ponta şi Crin Antonescu după ce aceştia s-au contrazis pe tema celor 11 cerinţe primite de la Bruxelles.
Vezi AICI lista transmisă de Jose Manuel Barroso lui Victor Ponta