CORONAVIRUS | Ministrul Economiei, Virgil Popescu: ”Cred că din 15 iunie, românii vor putea merge în scop turistic în țară sau în străinătate. După estimările noastre, vor prefera turismul intern pentru că se consideră mai în siguranță în România” (VIDEO)

CORONAVIRUS | Ministrul Economiei, Virgil Popescu: ”Cred că din 15 iunie, românii vor putea merge în scop turistic în țară sau în străinătate. După estimările noastre, vor prefera turismul intern pentru că se consideră mai în siguranță în România” (VIDEO)

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a vorbit joi, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, despre noua etapă de relaxaree a restricțiilor care va începe în România din 1 iunie. Ministrul a precizat deocamdată restaurantele vor rămâne închise, o evaluare în acest sens urmând a fi făcută în 15 iunie. Și tot începând din 15 iunie, Popescu a estimat că românii vor putea merge în scop turistic atât în țară, cât și în străinătate, dacă situația infectărilor cu coronavirus nu se va agrava. Guvernul a publicat, joi, lista noilor măsuri de relaxare care vor intra în vigoare începând din 1 iunie. Despre această nouă etapă a vorbit și președintele Klaus Iohannis, la finalul unei ședințe care a avut loc la Palatul Cotroceni și la care au participat mai mulți membri ai Executivului.

Ministrul Virgil Popescu, despre măsurile de relaxare care se vor aplica din 1 iunie

Din 1 iunie, ”se redeschid terasele și plajele și, în plus, se ridică acea obligativitate a declarațiilor pentru părăsirea localităților în afara zonelor metropolitane, deci, practic, se revine la circulația liberă a persoanelor în interiorul României. Hotelurile vor fi deschise, plajele vor fi deschise. Evident, trebuie să respectăm niște reguli și la plaje: doi metri între șezlonguri, plajă numai pe șezlong pentru a nu se înghesui lumea, reguli și la ieșirea, și la intrarea pe plajă ca să nu se creeze busculade. Este un prim pas spre normalitate. Românii au arătat respect față de restricții și asta se vede și în numărul mai mic de cazuri din ultimele săptămâni.

Deocamdată restaurantele nu se vor deschide. Vom face o nouă evaluare în data de 15 iunie și dacă epidemiologii vor permite acest lucru, sigur vom deschide și restaurantele. În interior este un risc de infectare mai mare decât pe terase și atunci preferăm să le luăm pas cu pas”, a spus Virgil Popescu.

Ministrul Economiei: Nu există nicio restricție în privința capacităților de cazare

Întrebat dacă există vreo restricție în ceea ce privește capacitatea de cazare, ministrul Economiei a răspuns: ”Noi nu am pus nicio restricție pe hoteluri, nici în starea de urgență, ele au fost deschise în permanență. Nu avem, în momentul de față, nicio restricție cu privire la gradul de ocupare al hotelurilor. Vom lua decizii în funcție de cum evoluează situația în următoarele 15 zile și în funcție de apetitul românilor pentru a merge la mare sau la munte”.

Virgil Popescu: Cred că românii vor prefera turismul intern pentru se consideră mai în siguranță în țară, în contextul pandemiei de coronavirus

De asemenea, întrebat dacă, începând din 1 iunie, românii pot merge în vacanță în Grecia sau Turcia, Virgil Popescu a precizat: ”Sigur că pot merge. Problema care se pune – și încă nu am finalizat discuțiile cu Grecia și cu Bulgaria – este că, la întoarcere, regula spune că trebuie să intre într-o izolare de 14 zile. Eu cred că până în 15 iunie, când se deschide sezonul estival în Grecia și în Bulgaria, lucrurile astea se vor reglementa și probabil anumite țări pot fi exceptate de la acest lucru pa bază de acorduri bilaterale. (…) Eu nu pot să recomand ceva unor turiști, e dreptul lor să se ducă în vacanță unde își doresc. Eu, ca ministru, îmi doresc cât mai mulți turiști străini și români în România. După estimările pe care le avem noi, cred că mai mulți români vor prefera turismul intern pentru că se consideră mai în siguranță în România”.

”Eu sunt optimist că, în continuare, respectând regulile, vom ajunge să avem și mai puține cazuri de îmbolnăviri și din 15 iunie, românii să poată merge în scop turistic în străinătate sau în România și nu vor avea probleme la întoarcerea din afara țării. (…) Eu sunt convins că toată lumea se va alinia în sensul deschiderii sezonului turistic începând din 15 iunie”, a mai spus ministrul Economiei.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`