Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 43/2020, care prevede acordarea stimulentului de risc de infectare cu COVID-19, de 2.500 de lei brut pe lună, a fost modificată de Camera Deputaților. Parlamentul a decis ca mai multe cadre medicale să primească acești bani. Astfel, a fost introdus pe lista celor care vor primi stimulent pentru risc de infectare cu noul coronavirus și personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, din cabinetele medicilor de familie şi laboratoarele de analize. Amintim căpreședintele Klaus Iohannis a propus la data de 2 aprilie un stimulent pentru medicii din linia întâiîn lupta cu virusul chinez un stimulent de 500 de euro.
Camera Deputaţilor a modificat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 43/2020, stabilind extinderea categoriilor de persoane care vor beneficia de acordarea stimulentului de risc de infectare cu COVID, de 2.500 de lei brut pe lună, cu personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, din cabinetele medicilor de familie şi laboratoarele de analize.
Aceste măsuri de sprijin sunt decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă.
Ordonanța prevedea că „se aprobă decontarea din fonduri europene aferente Programului operaţional „Infrastructură mare”, conform regulilor de eligibilitate, a cheltuielilor cu echipamente medicale, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, containere de logistică medicală, capabilităţi/ formaţiuni medicale mobile de diagnostic şi tratament utilizate în combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19″.
De asemenea, deputaţii au decis şi ca stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei brut, pe lună, să fie acordat şi pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/ sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI – „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene, potrivit Agerpres.
Trebuie menționat faptul că stimulentul de risc acordat nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă.
-medicii și asistenții medicali din unitățile școlare care și-au desfășurat activitatea prin furnizarea unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală şi monitorizare a persoanelor aflate în carantină.
– personalul medical, medico-sanitar și auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie, laboratoarele de analize medicale, laboratoarele de imagistică medicală, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu Casele de asigurări de sănătate, care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecți sau confirmați cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activității desfășurate
– personalul din domeniul asistenţei socialeşi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă,