Trecutul controversat al omului de afaceri Maricel Păcuraru: A fost grațiat de Emil Constantinescu, după ce a fost condamnat pentru înșelăciune și falsificare de monede sau alte valori

Trecutul controversat al omului de afaceri Maricel Păcuraru: A fost grațiat de Emil Constantinescu, după ce a fost condamnat pentru înșelăciune și falsificare de monede sau alte valori

Maricel Păcuraru este unul dintre oamenii de afaceri din România abonați de câțiva ani la dosarele de corupție ale DNA, cu prejudicii care se ridică la câteva milioane de euro. El este, totodată, și unul dintre marii beneficiari ai hibelor din sistemul de justiție din România, având în vedere că în ciuda unor condamnări penale grele nu a apucat niciodată să își ducă până la capăt pedeapsa.

Astfel, pe data de 3 noiembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Maricel Păcuraru la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul privind poliţele de asigurare pentru angajaţi, în care prejudiciul este de peste patru milioane de euro. În 2017, însă, o instanta din Braila a decis eliberarea condiționata a lui Maricel Pacuraru, asta deși numele omului de afaceri a fost implicat în alte dosare grele.

Puțini sunt cei care cunosc trecutul controversat al omului de afaceri. Acesta a beneficiat în anii ’90 de un Decret de grațiere emis de fostul președinte Emil Constantinescu, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru înșelăciune și falsificare de monede sau alte valori. Tribunalul Constanta l-a condamnat pe Maricel Păcuraru la 2 ani de închisoare după ce a produs un prejudiciu de 7,6 milioane lei, emițând un CEC fără acoperire firmei TOMISTEX din Constanța, în schimbul căruia a ridicat diferite mărfuri, scrie sfin.ro.

Maircel Pacuraru a stat în închisoare doar nouă luni, după ce i-a scris fostului președinte Emil Constantinescu, rugându-l să iî grațieze. Dacă inițial demersul controversatului om de afacaeri a fost blocat de consilierul Mihai Baca din Ministerul Justitiei, a doua scrisoare de grațiere trimisă în mai 1999 președintelui Constantinescu a avut succes. Marcel Păcuraru a fost grațial după ce a invocat faptul că ar fi grav bolnav, că s-a îndreptat și că ar avea o situație familială și materială precară (doi copii minori din prima căsatorie rămași fără îngrijire) și un alt copil dintr-o altă relație.

Prin decretul de gratiere nr. 292 din 23 august 1999 privind acordarea unor grațieri individuale, emis de președintele României de la acea data, Emil Constantinescu – decret publicat in Monitorul Oficial nr. 405 din 25 august 1999 –, omul de afaceri Maricel Păcuraru a fost grațiat pentru „restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată”.

Printre motivele invocate de Ministerul Justitiei pentru gratierea lui Maricel Păcuraru se numără și faptul că acesta nu ar fi avut antecedente penale. Asta deși, controversele în care a fost implicat omul de afaceri nu se opresc aici. Pe langa dosarul din 1992, Maricel Păcuraru a mai fost trimis în judecată și în noiembrie 1996, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de bancrută frauduloasă, instigare la săvârșirea infracțiunii de fals, alături de alți complici, constând în aceea că ar fi dat 12 țepe unor bănci, generând un prejudiciu de 660 milioane lei vechi.

Potrivit documentelor prezentate la acea vreme de ziarul ZIUA, dosarul lui Păcuraru a fost plimbat timp de trei ani pe la mai mulți procurori din Parchetul CSJ, pentru ca în final să fie clasat „din lipsa de probe”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`