Liberalizarea prețurilor la gaze din 1 iulie: Cu cât cumpără și cu cât vând gaze furnizorii

Liberalizarea prețurilor la gaze din 1 iulie: Cu cât cumpără și cu cât vând gaze furnizorii
Foto: pixabay.com

Începând din 1 iulie 2020, piața gazelor naturale se va liberaliza, astfel încât, prețurile pentru furnizarea gazelor către populație se vor forma pe piața liberă, în funcție de cerere și oferă, nemaifiind reglementate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Potrivit unei analize publicate de Cotidianul, de la începutul lunii iulie, cel mai mic preț pe care-l va cere un furnizor, în alimentarea consumatorilor casnici va fi de 120 de lei/MWh.

Prețurile la gaze vor fi liberalizate începând din 1 iulie

”În prezent, prețul de achiziție al gazului, plafonat de stat, este de 68 delei/MWh, iar achiziția contează în proporție de aproximativ 50% în prețul final, din factură. Distribuția este cam 30%, restul fiind transport și diferite alte taxe. Distribuția, transportul și taxele rămân pe loc, după 30 iunie, dar achizițiile se pot face la prețuri și la jumătate ca până în prezent. Dar prețurile pe care le cer clienților, în piața liberă, sunt practic ca și cele din prezent, deci diferența rezultată din prețul mult mai scăzut al achiziției se duce direct în buzunarul furnizorului. (…) Cei mai mari furnizori din țară, de fapt cei care își împart țara în două, nord și sud, sunt E.ON și ENGIE. Ei bine, nemții și francezii și-au trimis deja oferta lor pentru casnici, valabilă pentru iulie și încă un an după aceea: 135 lei/MWh, respective 124 lei/MWh, adică exact aceleași prețuri ca în prezent”, se arată în analiza citată.

Astfel, deși gazul va fi achiziționat la prețuri de sub 50 de lei/MWh, furnizorii vor încasa aceleași prețuri la facturi, iar, potrivit sursei citate, consumatorii casnici au șanse mici să obțină prețuri mai bune în condițiile în care doar un furnizor, din aproximativ 50 autorizați, a oferit prețuri mai mici.

Consumatorii au la dispoziție o lună pentru a alege un nou furnizor de gaze

În acest context, reprezentanții Autorității Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei avertizează că românii mai au la dispoziție o lună pentru a alege un nou furnizor de gaze.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de ANRE, clienţii casnici trebuie să identifice oferta de furnizare care corespunde cel mai bine nevoilor lor şi să încheie, până la data de 30 iunie 2020, un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial.

Astfel, clienții pot încheia un nou contract, fie cu actualul furnizor, fie cu unul nou, dintre cei licențiați de ANRE, care activează pe piaţa cu amănuntul de gaze naturale. Consumatorii au la dispoziție mai multe modalități. Este vorba despre acceptarea unei oferte publicate de către un furnizor, pe care clientul o consideră mai avantajoasă; solicitarea, de la oricare furnizor, a unei oferte privind condiţiile comerciale şi preţul de furnizare, în vederea negocierii acestora, după caz sau selectarea furnizorului prin procedee specifice de licitaţie/achiziţie publică, dacă este cazul.

Ministrul Economiei, despre liberalizarea prețului gazelor

Despre liberalizarea prețului gazelor a vorbit recent și ministrul Economiei, Virgil Popescu, într-o intervenție pe B1 TV. Acesta s-a declarat încrezător că, de la 1 iulie, prețul gazelor va scădea, iar astfel vor fi ajutate mai multe industrii.

„Eu cred că cel mai mare rău care se putea întâmpla în România a fost acea celebră Ordonanță 114. Aceasta a dezechilibrat complet piața și, de unde trebuia să plafoneze prețurile la gaze, a fost făcută în așa fel încât unii au avut de câștigat și prețurile gazelor au crescut. Cred că prețul gazelor a crescut tocmai din cauza acestei OUG. Ea a fost abrogată de Guvernul PNL la 1 ianuarie, iar piața, de la 1 iulie, va fi complet liberalizată la gaze. Cred sincer că de atunci prețul va reveni la norma”, a declarat Virgil Popescu.

De altfel, Popescu explicase încă de la finalul anului trecut care au fost motivele care au stat în spatele controversatei ordonanțe de urgență.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:09 - Kate Middleton, după ce a luptat cu cancerul și a fost criticată că nu și-a respectat obligațiile regale: „Ultimele nouă luni au fost incredibil de dificile pentru noi”
13:44 - Ucraina triplează o taxă de război pentru angajați, pentru a susține armata. Proiectul de lege a fost deja criticat
13:18 - Cea mai mare prezență la vot, până la această oră, a fost înregistrată în Republica Moldova
12:55 - Vreme mohorâtă în Bucureşti sâmbătă şi duminică cu condiţii de burniţă sau ploaie slabă
12:41 - România ia cel mai scump împrumut din ultimul an și jumătate. Până de curând cele mai mari dobânzi le avea Ungaria
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)