Compania Sterling Resources începe, în septembrie, forajul la două perimetre gazeifere din Marea Neagră

Compania Sterling Resources începe, în septembrie, forajul la două perimetre gazeifere din Marea Neagră
Foto: Romania-insider.com

Canadienii de la Sterling Resources vor începe, din luna septembrie, forajul în perimetrele Eugenia și Ioana din Blocul Midia, Marea Neagră, anunţă Equities.com. Pe de altă parte, Agenţia de Resurse Minerale a acordat Midia Resources (filiala locală a companiei canadiene) avizul pentru un parteneriat 50-50% cu olandezii de la Petro Ventures Europe B.V. în scopul explorării Blocului Luceafărul de 1.000 de kilometri pătraţi, relatează Economica.net.

Luceafărul se numără printre cele 10 perimetre concesionate în 2010 de statul român şi ratificat de Guvern anul trecut. Este vorba despre un bloc de apă de mică adâncime care se află în vestul blocului Midia (o cocesiune Sterling). Pe acesta s-au descoperit deja rezerve de gaze și au loc mai multe operaţiuni de explorare.

Potrivit estimărilor din 4 iulie ale companiei engleze de evaluare RPS Energy, rezervele probabile din blocul Luceafărul s-ar ridica la 3 miliarde metri cubi de gaze, ceea ce reprezintă consumul României timp de 7 ani. Din acestea, partea Sterling se ridică la 1,5 miliarde metri cubi de gaze. Contractul de concesiune prevede o perioadă de explorare de trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă trei ani, angajamente de exploare seismică 3 D şi forarea unui puţ experimental.

Petrom, Exxon sau LukOil se numără printre companiile care derulează de asemenea operațiuni de exploatare în apele continentale româneşti. Compania petrolieră Sterling Resources este listată la bursa din Toronto și are operaţiuni în România, Franţa, Olanda și Marea Britanie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:30 - Temeri la BNR în contextul alegerilor. Investitorii încep să plece din România, iar problema „s-ar putea accentua” după alegerile parlamentare
17:26 - Încă un bebeluș a murit la spital, în Cluj. Cadrele medicale nu își explică ce s-a întâmplat
17:19 - Ștefan Mandachi, unul dintre cei mai cunoscuți suținători ai lui Călin Georgescu, regretă că l-a promovat și votat pe Călin Georgescu: „Recunosc, am greșit”
17:18 - Băsescu, despre programul prezidenţial al lui Georgescu: “El știind că este un fake, neaplicabil pentru o țară a UE sau NATO, a preferat să-l țină ascuns și să-i păcălească pe țărani” (VIDEO)
17:13 - Călin Georgescu: Nu am spus niciodată că vreau să scot România din NATO și UE, ci că vreau să negociez și să pun interesul național pe primul loc / Declarația amiralului Rob Bauer, o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre (VIDEO)
17:12 - Traian Băsescu: „Nu cred în promisiunea lui Bolojan” / „Dacă nu te dezici nici în ceasul al doisprezecelea de PSD cum să te cred eu că ai fi partid de dreapta” (VIDEO)
17:04 - Newsweek: Cum verifici dacă pensia îți va crește sau nu la indexare? Care pensionar va lua 13.000 lei în plus?
16:56 - Italia și România sunt împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
16:49 - Traian Băsescu: Elena Lasconi a fost singurul politician de la vârful partidelor care n-a fost măturat de electorat duminică / Călin Georgescu mi-a fost propus premier în 2010 și l-am refuzat (VIDEO)
16:40 - Rusia se pregătește să riposteze, după ce Ucraina a atacat cu rachete fabricate în SUA de două ori în ultimele trei zile. Șeful NATO vrea implicare mai mare în războiul din Ucraina